Acasă » Electricitate » Ordonanţa prin care curentul electric produs în centrale noi e exceptat de la vânzarea pe OPCOM a impulsionat investiţiile

Ordonanţa prin care curentul electric produs în centrale noi e exceptat de la vânzarea pe OPCOM a impulsionat investiţiile

2 iunie 2020
Electricitate
energynomics

Ordonanţa prin care s-a exceptat de la vânzarea obligatorie pe bursa OPCOM a curentului electric produs în centralele noi a impulsionat investiţiile, consideră ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„În Ordonanţa pe care am dat-o săptămâna trecută, prin care am exceptat de la vânzarea obligatorie pe bursa OPCOM a curentului electric produs în centralele noi, practic am dat un boom investiţiilor. Nu ştiţi cât de multe solicitări au început să vină la minister de la investitori din afară care doresc să investească în România. Până acum nu puteai să te finanţezi pe contracte de vânzare în avans a energiei electrice pe care urma să o produci în România. Modificând legislaţia, am dat un boost (impuls, n.r.) şi vom avea foarte multe investiţii private în România”, a afirmat Popescu, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul de resort a reafirmat că, în urmă cu câteva săptămâni, a solicitat o strategie clară de investiţii pentru fiecare companie din energie din portofoliul Ministerului Economiei, cu dată limită de aprobare în Adunările Generale ale Acţionarilor 15 iunie.

„Mi-au venit strategiile. Le-am mai spus un lucru: de exemplu la Hidroelectrica să nu vină cu proiecte de investiţii din anii 90, de pe vremea lui Ceauşescu, să le finalizeze, că acelea nu se iau în calcul. Vreau să leg indicatorii de performanţă ai managerilor de realizarea acestor investiţii. Hidroelectrica a venit cu un program de investiţii în jur de 25 de miliarde de lei. Cu ferme eoliene offshore în Marea Neagră. Deci au văzut că pot să gândească. Vin şi cu proiecte pe hidrogen. Vin şi cu centrale cu panouri solare pe baraje”, a precizat Virgil Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *