Orban: Vom căuta soluţii cât mai rapide să deblocăm proiectele de extracţie a gazelor din Marea Neagră

0

Premierul Ludovic Orban a dat un semnal, miercuri, investitorilor din sectorul energetic, precizând că noul Guvern va căuta soluţii cât mai rapide pentru deblocarea proiectelor majore de extracţie a gazelor din Marea Neagră.

El a fost prezent la preluarea mandatului de ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri de către Virgil Popescu. “În domeniul economiei, avem ca obiectiv să recâştigăm încrederea mediului de afaceri în Guvern. Vrem un dialog permanent cu mediul de afaceri, implicare a mediului de afaceri în elaborarea tuturor proiectelor de reglementări, o comunicare permanentă cu mediul de afaceri, care să asigure stabilitate şi predictibilitate şi care să dea un semnal clar către investitori că România este o ţară în care poţi să investeşti cu toată încrederea, unde statul şi Guvernul sunt parteneri pentru orice investitor serios”, a spus premierul.

Orban a arătat că, din păcate, în ultimii trei ani guvernele care s-au succedat au afectat grav încrederea mediului de afaceri în Guvern, conform Agerpres. “Sunt convins că am pierdut sute de milioane, probabil miliarde de euro de investiţii care ar fi putut veni în România în toate domeniile, iar obiectivul nostru fundamental este să susţinem orice investitor, indiferent de domeniu. Vremea când se dădeau ordonanţe peste noapte, care dădeau peste cap planurile mediului de afaceri, a trecut. Atât eu, cât şi miniştrii vom genera un mecanism de consultare a reprezentanţilor diferitelor organizaţii ale mediului de afaceri, iar obiectivul foarte clar este de a stabili un parteneriat bazat pe credibilitate, pe termen lung”, a spus şeful Executivului.

Share.

Lasă un comentariu