Acasă » Electricitate » Orașele inteligente au nevoie de soluții energetice integrate

Orașele inteligente au nevoie de soluții energetice integrate

30 septembrie 2020
Digitalizare
energynomics

Orice investiție într-un proiect de oraș inteligent ar trebui să aibă rezultate concrete în bugetele ulterioare, prin economii și recuperarea investiției. Orașul viitorului se va baza pe hub energetic care integrează și urmărește în timp real toate serviciile din subordinea municipalității, din punct de vedere al performanțelor energetice. Vorbitorii invitați în cadrul evenimentului online „Alegeri inteligente pentru orașe inteligente”, organizat de Energynomics și BusinessMark pe 16 septembrie au explicat din diverse perspective conceptul de oraș inteligent și s-au referit la abordările curente din această perioadă în România. După prezentările inițiale, vorbitorii au răspuns întrebărilor venite din partea celor peste 225 de persoane înscrise în platforma online MyConnector. Evenimentul a fost susținut de ABB România, Bjorn Heizung, EnergyPal, Signify și Vinci Energies România.

S+B Gruppe România construiește un nou imobil de birouri în Capitală

S+B Gruppe, o companie imobiliară cu operațiuni în Viena, Praga, Varșovia și București, va construi un nou proiect de birouri de 20.000 de mp în capitala României, a anunțat Melinda Reikli, Country Manager, S+B Gruppe AG România.

Noul proiect situat în București, pe strada Doamnei, vizavi de Banca Națională a României, va consta într-o clădire de birouri cu spații comerciale la parter. Terenul a fost achiziționat anul trecut.

”Toate proiectele noastre din ultima perioadă sunt construite la standarde moderne, fiind certificate LEED Platinum sau Gold. În cadrul acestui proiect țintim către o certificare LEED Platinum”, a spus ea.

Fiecare etaj va avea o suprafață de circa 2.500-2.900 mp pentru primele cinci etaje, cu terase de 33-229 mp, iar etajul final va avea o suprafață de circa 1.000 mp, cu o terasă de 100 mp. Spațiul comercial de la parterul clădirii va avea o suprafață de 2.000 mp și o terasă de circa 1.000 mp. Vor fi asigurate circa 300 de locuri de parcare la subsolul clădirii.

Signify poate aduce economii de peste 50% în iluminatul public

Signify (Philips Lighting) este numărul unu mondial pe segmentul de iluminat convențional, dar și cu ajutorul tehnologiei cu leduri, și poate genera economii la scală de peste 50% printr-un iluminat inteligent în orașele din România, susține Răzvan Copoiu, CEO România & South Eastern Europe District, Signify.

În timp ce Hue și Wiz sunt două dintre soluțiile Signify pentru iluminatul interior, Color Kinetics poate fi utilizată pentru iluminatul exterior al clădirilor. ”Mi-aș dori să putem ilumina cât mai multe monumente din România așa cum trebuie și voi fi la dispoziția autorităților publice pentru a realiza acest lucru”, a mai spus Răzvan Copoiu.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI RĂZVAN COPOIU

Copoiu a mai spus că odată cu creșterea populației, s-a dezvoltat și zona de iluminat public, dar intensitatea și culoarea luminii reprezintă probleme care trebuie încă să fie rezolvate. ”Suntem gata să ajutăm autoritățile publice pentru realizarea unor normative pentru intensitatea și culoarea iluminatului public. Mi-aș dori ca și România să înceapă să se gândească global la ceea ce înseamnă un iluminat corect, și nu doar legat de clase de birouri. Avem specialiști și arhitecți care pot realiza aceste studii de iluminat, contribuind, până la urmă, la creșterea calității vieții”, a adăugat Copoiu.

Contorizarea inteligentă este baza tuturor proiectelor de eficiență energetică și a clădirilor inteligente

Sistemele inteligente de management al clădirilor, BMS, au ca scop reducerea costurilor de operare, scăderea consumurilor energetice și creșterea calității vieții ocupanților clădirilor, susține Lucian Anghel, Fondator și CEO, EnergyPal-TimePal România și FMS.

”Foarte important este faptul că sistemele de monitorizare și management pentru clădiri inteligente, BMS, nu mai sunt la fel de prohibitive cum erau în trecut. În momentul de față, prin soluțiile din portofoliul nostru, reușim să facem integrarea cu soluții mai vechi sau cu protocoale de comunicație diferite și totodată oferim flexibilitate în livrarea de soluții la un cost scăzut”, a mai spus el, prezentând soluțiile companiei.

”Ceea ce diferă față de soluțiile vechi de BMS este partea de integrare în cloud și analiză utilizând Inteligența Artificială (AI). Sistemele BMS de până acum erau statice, datele fiind înregistrate într-un calculator din BMS și utilizate doar în rapoarte. În momentul de față, utilizând datele culese și interpretate în cloud, putem să obținem prognoze și să stabilim optimul de eficiență în operarea clădirilor. Echipamentul BMS Tridium Jace ne permite să integrăm soluții produse de mai multe companii și protocoale diferite, așa încât nu suntem limitați atunci când facem un upgrade unei clădiri vechi. Putem folosi senzoristică, IoT și sisteme noi pentru modernizarea sistemelor BMS mai vechi”.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI LUCIAN ANGHEL

Contorizarea inteligentă reprezintă baza tuturor proiectelor de eficiență energetică și baza tuturor proiectelor de clădiri inteligente. Un accent special cade pe partea de confort, prin optimizarea și personalizarea spațiului, inclusiv folosind aplicații instalate pe telefonul mobil al utilizatorului care permit controlul temperaturii, al iluminatului etc.

Compania se va implica, în programul Energy Up, inclusiv prin sprijinirea în identificarea soluțiilor pentru care se asigură finanțare, ”Avem deja stabilite niște pachete de furnizarea soluțiilor de energie fotovoltaică pentru beneficiari, astfel încât să se încadreze în pachetul de 100.000 de euro – și la fel pentru POIM 6.2, pentru contorizare – avem niște rutine stabilite, inclusiv în zona de finanțare. În alte cazuri, beneficiarul poate face economii imediate prin implementarea soluțiilor noastre, iar finanțarea o asigurăm din surse proprii”.

Maerean, Bjorn Heizung: Consumul de energie termică este ”marele elefant din încăpere”

Conceptul de oraș inteligent se axează pe șase piloni, din care cel mai cunoscut este mobilitatea – tot ce ține de tranzit și mișcarea din orașe. ”În realitate, scopul programelor de smart city este reprezentat de competitivitatea economică, sustenabilitatea și reducerea poluării”, spune Mihai Maerean, CEO Bjorn Heizung. Nu pot fi introduse noi capacități de consum fără investiții în infrastructură sau fără măsuri la scală în eficiența energetică.

”Noi ne ocupăm de eficiența energetică pe zona de încălzire. Din datele analizate la nivelul orașului Cluj, incluzând toate segmentele de consumatori, rezultă un consum de gaz de patru ori mai mare decât cel de electricitate. Din acest gaz, practic 54% este consumat de populație. Rămân 1,3 TWh consumate de sectorul public. Valoarea poluantă a acestui gaz este de 525.900 de tone de CO2, o valoare considerabilă”, a mai spus Maerean.

Dacă investițiile de eficiență energetică în zona rezidențială sunt greu de efectuat, în schimb în cadrul clădirilor publice, inclusiv în sedii universitare sau școli, acestea pot aduce economii și pot chiar avea o contribuție la calitatea actului educativ, unul din avantaje fiind soluțiile standardizate la nivelul școlilor.

”Școlile și universitățile sunt cel mai greu de eficientizat, suprafața vitrată fiind foarte mare, iar perioada de implementare scurtă – doar pe perioada vacanței de vară… Circa 90% din consumul de gaz e dedicat termiei, dar consumul energetic final, implicit cantitatea absolută de emisii, pot fi reduse cu peste 55%”, a spus el.

Andrei Berechet, Adrem: Orașele pot beneficia de soluții de tip Energy Hub

Orice investiție într-un proiect de oraș inteligent ar trebui să aibă rezultate concrete în bugetele ulterioare, prin economii și recuperarea investiției, a spus Andrei Berechet, Business Development Director, Adrem.

”Discutând despre orașe inteligente, am observat că în ultimii doi ani există din ce în ce mai mult o frenezie în legătură cu dezvoltarea de proiecte care să se intituleze ‘Smart City’. Nu este de competența mea să apreciez dacă toate aceste soluții sunt cu adevărat de smart city, întrucât suferim de o lipsă de standardizare și de claritate în legătură cu etichetele pe care le punem. Din ceea ce am observat este clar că, pe de o parte, există emulație în cadrul pieței și cred că există o oarecare neîncredere care oprește piața să se dezvolte cu adevărat. Eu cred că vine din faptul că încă nu putem să analizăm complet beneficiile a ceea ce se numește ‘Smart City’ – beneficiile economice palpabile, dincolo de latura socială”, a mai explicat Andrei Berechet.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI ANDREI BERECHET

Adrem este un grup de companii prezent de 27 de ani pe piața locală, fiind activ de peste 20 de ani în zona energetică și are trei divizii principale ale grupului dedicate acestui sector. Adrem Engineering este specializată în soluții de infrastructură, de 15 ani compania fiind unul din liderii pieței de automatizare pentru infrastructura energetică pe scală largă, pe teritorii foarte întinse. Adrem Invest este o companie specializată în servicii pentru infrastructura energetică în teren, iar Adrem Link se adresează în special utilizatorilor de energie.

”Astfel, noi propunem să ne uităm în primul rând la integrarea acestor insule ‘smart’. În țară sunt foarte frumoase colecții, mozaicuri de tehnologii inteligente – de mobilitate electrică, de planificare a mobilității, de iluminat eficient, de telecomunicații – dar rămân, într-o mare măsură, proiecte insulare. Același lucru se întâmplă și în cazul gestionării energetice a municipalităților”, a mai spus el.

Constantin Ichimoaei: ABB are portofoliul complet pentru orașe inteligente

Un oraș inteligent trebuie să aibă, în primul rând, energie disponibilă, dar și o infrastructură integrată, a spus Constantin Ichimoaei, Executive Manager în cadrul ABB România.

”Ne dorim sa avem energie din surse regenerabile si nepoluante: eolian, fotovoltaic, energie hidro. În același timp, un oraș inteligent trebuie să aibă industria în jurul lui, o infrastructură inteligentă, acces facil către aeroport, transport urban și interurban, inclusiv ieșire la Dunăre sau la mare, acolo unde e cazul. Alimentarea cu apă este la fel de importantă ca aceea cu energie electrică. Orașul viitorului ar trebui să fie sigur, inteligent și sustenabil, fără emisii poluante, fără zgomot – iar asta înseamnă mobilitate electrică. Sistemele logistice trebuie să permită să comanzi orice și să primești în mai puțin de 24 de ore. Pentru că petrecem cea mai mare parte a timpului în clădiri, trebuie să le regândim, să le îmbunătățim.”

În cadrul proiectelor pentru un transport curat, ABB oferă soluții dedicate vehiculelor electrice, dar și transportului public, cu o gamă largă de aplicații și variante de alimentare inteligente, dar și soluții de eficiență energetică, precum recuperarea energiei la frânare în cazul tramvaielor, a mai spus el.

”Este foarte important ca un oraș cu foarte multe dispozitive conectate să poată fi monitorizat, să putem face o măsurare, să vedem dacă avem performanțe sau nu și să luăm decizii în consecință”.

ABB este lider în tehnologie, în industria digitală și infrastructură. ABB are o vastă experiență în electrificare. ABB are o istorie de peste 130 de ani și se bucură de o prezență globală. ”Împreună cu partenerii, ABB formulează soluții pentru orașe inteligente. ABB are experiență și tradiție în alimentarea cu energie electrică a clădirilor, a fabricilor, cu soluții pentru medie și joasă tensiune, sisteme de protecție și control, sisteme SCADA. În același timp, dacă vorbim de clădiri, ABB are și soluții complete, pornind de la celule de medie tensiune pentru distribuție secundară montate în interior, tablouri generale și secundare de distribuție, sisteme UPS, sisteme SCADA și de control. Portofoliul ABB aplicabil acestui segment, de exemplu, pentru circulația aerului sau a apei, atât în clădiri sau în stații de pompare. este completat de motoare și convertizoare, ceea ce face din ABB un furnizor de soluții complete. Nu în ultimul rând, ABB este și lider global în robotică”, a punctat Constantin Ichimoaei.

TIAB: Pentru Magistrala 5 de metrou a fost nevoie de echipamente foarte compacte

Magistrala M5 de metrou din București Drumul Taberei-Universitate a inclus proiectul de alimentare cu energie și construcția stațiilor de transformare de 110kV/20kV Academiei și Parc Drumul Taberei, realizate de către SC TIAB SA, companie a grupului Vinci Energies (client fiind Enel), care s-a evidențiat prin utilizarea unei soluții inteligente de valorificare a spațiului limitat.

”Este un proiect unicat în Europa, două stații de transformare subterane dotate cu echipament de înaltă tensiune de tip GIS+GIT [„gas insulated hight voltage switchgear” și „gas insulated transformer”], cu izolații cu gaz SF 6, foarte compacte, plus echipamentul aferent serviciilor interne, echipamentele de distribuție pe medie tensiune, inclusiv cel de comandă-control tip SCADA și conexiunile LES cu stațiile de alimentare. A fost foarte dificil să fie construite asemenea stații în mijlocul Bucureștiului, într-un spațiu limitat, ceea ce a impus utilizarea unei solutii adecvate si a unor echipamente foarte compacte”, a spus Corneliu Samoilă, Director Dezvoltare Vinci Energies România.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CORNELIU SAMOILĂ

Avantajele lucrării evidențiază posibilitatea construirii stațiilor de transformare într-un spațiu urban aglomerat, în subteran, eliminând impactul vizual și de risc al stațiilor de transformare de suprafață, fără a necesita achiziția de teren, dar păstrând rolul și utilitatea acestora.

TIAB a fost implicat permenent în lucrările speciale de la Metrou, în echiparea stațiilor și substațiilor electrice, asigurarea sistemului de acces, a lifturilor, pentru sistemele de ventilație, iluminat sau SCB, a mai adăugat el, explicând faptul că soluția aleasa pentru cele două stații de transformare a fost gata la termen și nu a influențat întârzierile în inaugurarea magistralei.

Florin Enache: Vrem să construim 100 de blocuri #Better

Industria construcțiilor a avansat cu câteva generații în ultima perioadă, fiind tot mai mult resimțită nevoia investițiilor în comunicații dedicate autorităților și utilizatorului final. Astfel, proiectul #Better a creat un ghid de locuire dedicat consumatorilor, care arată care sunt facilitățile ce trebuie adăugate unui apartament, pentru un trai sănătos.

Blocul #Better, construit în regim colectiv prin adeziunea comună a viitorilor proprietari, aduce beneficii utilizatorilor pe care alți constructori nu le includ, de cele mai multe ori. Scenariul de construire presupune asocierea mai multor viitori proprietari, lucru în general greu de realizat în România, a afirmat Florin Enache, co-fondator #Better.

”În următorii cinci ani vrem să ajungem la 100 de astfel de blocuri, cu o calitate foarte bună și un spațiu mărit”. Apartamentul tipic propus de #Better, de 100.000 de euro, are trei camere pe 100 de metri pătrați utili și include facilități și bune practici fără a maximiza profitul.

”Cea mai mare provocare este să schimbăm perspectiva oamenilor în legătură cu astfel de proiecte; nu este ușor să găsești un grup de 10-12 viitori vecini, însă vei vedea că de fapt asta este cel mai mare avantaj – te vei bucura de vecinii pe care i-ai ales”, a adăugat Enache.

EFdeN pregătește un proiect modular, cu amprentă de carbon redusă

EFdeN intenționează să participe la competiția Solar Decathlon 2022 cu un nou proiect, a spus Andreea Iacob, reprezentant EFdeN, project manager, Solar Decathlon 2022.

”Orașele ocupă acum 2% din suprafața Pământului și reunesc 50% din populația lumii. Sunt responsabile pentru 75% din consumul global de energie și 80% din emisiile de CO2. În același timp, generează 80% din PIB-ul global”, a spus Andreea Iacob.

La nivel european, clădirile sunt responsabile pentru 40% din consumul de energie și 36% din emisiile de CO2. Conform unor estimări, populația urbană în creștere va duce la construcția a încă 23 de miliarde de metri pătrați, până în anul 2060. Reducerea emisiilor de carbon poate începe de la fondul construit, susține ea. ”Orașele nu mai pot fi extinse pe orizontală, iar suprafața construită trebuie folosită la maximum. Competiția din 2022 are în vedere astfel de aspecte și ne încurajează să venim cu soluții legate de fondul locativ existent”. În urma studiilor EFdeN, noile spații trebuie să țină cont de impactul social, biodiversitate și durabilitatea construcțiilor.

”Trebuie să avem o analiză clară a fiecărui element folosit în proiect, să integrăm partea de infrastructură în IoT și să trecem de la partea de modelare clasică BIM (building information modelling), să utilizăm informații legate de oraș, să introducem informații care să asigure funcționalitatea optimă la nivelul Orașului (CIM, city modelling). Proiectul are în vedere și partea socială, cu unități de locuit modulare, dedicate locuirii unei singure persoane sau unui cuplu, păstrând volumetric caracterul unei zone și cu o amprentă de carbon zero sau chiar negativă. În prezent, proiectul este, încă, în lucru”, a mai adăugat ea.

Conferința „Alegeri inteligente pentru orașe inteligente” a fost organizată de Energynomics și BusinessMark, cu sprijinul partenerilor noștri: ABB România, Bjorn Heizung, EnergyPal, Signify și Vinci Energies România.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog 227 de persoane, reprezentanți ai unor organizații precum 3M Romania, ABB, ABC, ACE ISS (Aveva Distribuitor), Adisun Smart Systems, Adrem Engineering, Aktron, Albalact, AMBER technologies, Andel, ANRE, APIA, ARAMIS GROUP, Arc Electronic, Arhigraph, AROBS Transilvania Software, Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile, Asociatia Solar Decathlon Romania, ASRO, Avitech Co, Banca Transilvania, BAT, Beia Consult International, BM DEMAILLE Bruno, BT Public Relations, Camera de Comerț și Industrie Româno – Britanică, CCIFER, CEC Bank, CERTICORP SRLD, CES, CFR, CHIMCOMPLEX SA Borzesti, CHIMCOMPLLEX, Cima Data Analytics, Claritech, Cluj Innovation Park, CmT Elect, CNE Cernavoda, CNR-CME, Colliers, Compania de apa SOMES Cluj Napoca, Continental – Contitech, Cora Office Solutions, Danisan Consult, Dedeman, DHL Logistic, DNC CALINA SRL, Donosa A Vasile Audit Instal, Dussmann, Ecovillas, EFdeN, Electra Norte, Electrocentrale Bucuresti SA, ELEDAN ALL SERV ENERGY SRL, ELSACO SOLUTIONS, ELUX RODIT, Embassy of Canada to Romania, Energie Finanzierung und Kapital, EnergoBit, Engie Building Solutions, ENGIE Ro, EUROELECTRIC SRL, Exe Green Holding, Eximbank, Eximprod Grup, EY Romania, Facilitec, G.M.Cantacuzino, Geological Institute of Romania, GLOBEMA, Hidroelectrica, ICI, INCDTIM, KIRCHHOFF Automotive Romania, LISSCOM, Marco Polo Institute, Marquardt Schaltsysteme S.C.S, Masifpanel, MAXIMUS General Services, Metrorex SA, Mircea cel Batran Naval Academy of Constanta, Mivaserv Advanced Solutions SRL, Monsson, Orange Romania, OT Strategy Consulting SRL, P. DUSSMANN SERV ROMANIA SRL, Permanent Representation of Romania to the European Union, PETRYKA Engineering SRL, Phoenix Contact, Photomate, Primaria Sectorului 1, PROJECT ONE CONSULTANCY, Prysmian Cabluri si Sisteme, QETICS, Quartz Matrix, RATEN – ICN, RINA SIMTEX, Romanfir SA, Rominterface Impex SRL, S+B Gruppe, Safetech Innovations, Schneider Electric, Siemens, Solstar Energy Pro SRL, SOMPLAST SA, Sora Automatizari, Steinel Distribution, Strabag, Strauss Romania, SWOBODA SIBIU SRL, TECHNOSAM SRL, Tectonics Art SRL, TIAB, TIAB SA, Total Energy Solutions, Tractebel Engineering, Transelectrica, Transgaz, Transylvania Energy Cluster, Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” din Iasi, UNIVERSITATEA TEHNICĂ GHEORGHE ASACHI DIN IASI, UPB, UTM, Facultatea de Energetică și Inginerie Electrică, Vegacomp Consulting SRL, Vestra Industry, Weidmueller SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *