Nouă abordare pentru biomasă de la ARBIO: Poluatorul plăteşte, nu consumatorul!

Directivele europene impun României să reducă drastic cantităţile de deşeuri care ajung în depozite, sub ameninţarea unor sancţiuni financiare de circa 180 milioane pe an. Ilias Papageorgiadis, președintele Asociației Române de Biomasă și Biogaz (ARBIO) propune utilizarea banilor plătiţi de poluatori la fondul de mediu pentru susţinerea proiectelor de bioenergie, prezentate ca soluţii pentru rezolvarea problemelor de mediu şi pentru acoperirea eficientă a necesarului de energie termică al României. Ilias Papageorgiadis a prezentat această nouă abordare într-un amplu interviu acordat World Energy TV, principalul canal de televiziune on-line dedicat surselor de energie viitoare, durabile şi cu emisii reduse de carbon – VEZI INTERVIUL integral.

Ilias Papageorgiadis a scos în evidenţă faptul că biomasa este mai mult decât energie regenerabilă -“înseamnă zeci de alte lucruri”. Biomasa rezolvă multe probleme de mediu majore, poate ajuta la crearea de zeci de mii de locuri de muncă, intervine în viața oamenilor, oferă încălzire la costuri mici. Biomasa ar contribui, de asemenea, în utilizarea a 500.000 de hectare de teren neproductive în România și, de asemenea, în rezolvarea marii probleme pe care o avem cu deșeurile: peste zece milioane de tone de deșeuri municipale, alte cinci milioane provenind de la supermarket-uri și aproximativ aceeași cantitate din alte surse și de la alţi producători.

Analiza realizată de ARBIO arată că, pentru țări precum Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Grecia și România, bioenergia nu poate exista fără subvenții. Motivul principal este acela că, în prezent, taxele pe carbon sunt foarte mici, iar cărbunele este foarte puternic subvenționat, ceea ce face imposibilă orice concurență.

“Am adresat o propunere guvernului român și aceasta a ajuns în Parlamentul român”, a spus Papageorgiadis. “Ne așteptăm acum, după alegeri, să avansăm și să finalizăm proiectul. […] Deci, asta e ceea ce spunem noi: identificăm sursa de bani în fondul de mediu, unde se colectează banii de la poluatori, iar bioenergia vine cu soluția”.

Papageorgiadis s-a mai referit la o sursă de finanțare: “Există o directivă europeană care spune că până în 2020, mai puțin de 50% din deșeuri trebuie să ajungă în depozite de deșeuri, în caz contrar sancțiunile pot ajunge la 500.000 de euro pe zi, 180 milioane pe an, rotund, 200 milioane. Această sumă, reprezentată de sancțiuni, solicităm să fie alocată pentru a rezolva problema. Prin implementarea acestui proiect, vom rezolva problema, vom evita sancțiunile și vom crea un regim sănătos atât pentru investitori, cât și pentru societate.

“Ce spunem noi este că am identificat sursa care ne poate ajuta să finanțăm 300 MW de electricitate și până la 1.000 MW de energie termică”, explică Papageorgiadis. Cum ar funcţiona o astfel de schemă?

În primul rând, există banii de la poluatori.

În al doilea rând, nu va fi o schemă deschisă tuturor, ci strict legată de prioritățile din România. “Primul venit, primul servit”, în limita unei capacităţi de generare – “să zicem 300 MW”, cu tarife diferenţiate: mai mici cei care produc doar electricitate și mai mari pentru cei care vor produce în cogenerare de înaltă eficiență sau pentru cei care vor folosi drept combustibil deșeurile municipale sortate (partea biodegradabilă a deșeurilor municipale), precum și pentru cei care vor folosi culturi energetice drept combustibil.

Studiile realizate de ARBIO arată că există 25 de județe din România care produc aproximativ 80% din deșeuri, aşa încât 35 până la 40% din schema de sprijin ar trebui să fie direcționată către aceste zone, pentru proiecte care vor rezolva problema deșeurilor.

Mai multe detalii şi dezbateri pe această temă sunt programate pentru 21 februarie!

Banner-ARBIO-702x87

În al treilea rând, veniturile ar fi conectate la piață, a declarat preşedintele ARBIO. “Să spunem că astăzi prețul energiei electrice este aici, iar subvenţia este dincoace; în cazul în care prețul energiei electrice merge în sus, subvenţionarea va merge în jos, pentru că, până la urmă, în cazul în care energia electrică este mai scumpă, nu mai avem nevoie de alţi bani din subvenții.”

Propunere lansată în dezbatere

Sectorul energiei regenerabile din România s-a dezvoltat rapid în ultimii ani, pe baza unui sistem generos de subvenții finanțat de către consumatorul final, prin certificate verzi introduse în factură. Subvențiile au încurajat instalarea de noi capacități semnificative de generare a energiei electrice din eoliană și solară, dar nu şi din biomasă. Confruntate cu impactul puternic asupra consumatorilor, autoritățile au modificat schema de sprijin, iar acum, piața este aproape blocată, cu un val imens de certificate nevândute care trimite sute de mici producători în faliment. Ilias Papageorgiadis, președintele Asociației Române de Biomasă și Biogaz (ARBIO) a lansat în dezbatere o nouă abordare: ce s-ar întâmpla dacă nu consumatorul ar fi chemat să plătească pentru energia din surse regenerabile, ci poluatorul?

Scrie-ne care este părerea ta la office @ energynomics.ro!

Pe scurt, abordarea ARBIO arată astfel: poluarea este problema, iar poluatorii plătesc pentru prejudiciul pe care îl aduc mediului; banii sunt colectaţi la fondul de mediu, iar de acolo ar trebui să meargă către bioenergie, pentru că bioenergia oferă soluţia problemei. Nu vine cu nicio presiune asupra consumatorilor, dar vine cu o sursă clară şi mai predictibilă de finanțare pentru producătorii de energie care rezolva problemele de mediu.

Share.

Lasă un comentariu