Hiperreglementarea adâncește deficitul de încredere (opinie de Daniel Apostol)

Toată lumea vorbește în aceste zile de deficit și de deficite. Instituțiile financiare internaționale, Comisia Europeană și chiar Banca Națională a României au emis avertismente legate de riscul adâncirii deficitului bugetar. Pe scena politică a țării, puterea și opoziția se duelează acum aruncând cu cifre și cu vorbe grele și trăgând de deficit în sus și în jos, de parcă ar fi de elastic. Noul ministru al finanțelor îl acuză pe precedentul că a falsificat cifrele și a ținut sub preș adevărata situație a veniturilor și cheltuielilor publice. În fața scenei, publicul larg vrea să afle adevărul: sunt sau nu sunt bani să-și primească la timp și integral salariile, pensiile, alocațiile sociale, indemnizațiile pentru copii etc.

Problema stă în cât de mare e diferența care lipsește, una care reflectă de fapt sănătatea financiară a țării. Dacă se reflectă în cheltuieli de investiții (care determină dezvoltare și venituri multiplicate pe termen lung), deficitul bugetar nu e neapărat o problemă. În mod normal, deficitul bugetar scade în perioade de creștere economică susținută: veniturile statului cresc ca urmare a dezvoltării economiei și acoperă mai bine necesarul de cheltuieli publice. În unele locuri însă, deși pe creștere economică, și deficitul poate crește din cauza creșterii cheltuielilor guvernamentale. Este ceea ce se întâmplă acum în România.

Creșterea PIB va accelera ușor anul acesta, până la 4,1% (de la 4% în 2018), dar economia va călca frâna până la 3,6% în 2020 și 3,3% în 2021, arată Comisia Europeană în previziunile economice de toamnă. Șomajul va urca la 4,2%. Amenințător (pentru că va depăși pragul admis de 3%), deficitul bugetar ar urma să se plaseze în jur de 4,4% din PIB (de patru ori mai ridicat decât în zona euro). Potrivit analizei comisiei, „consumul privat este așteptat să se reducă, dar va rămâne principalul motor de creștere”, în contextul unor politici profund prociclice (fiscalitate relaxată și finanțări de bule bugetare nesustenabile – majorări de salarii și pensii). La rândul său, FMI recomandă ca politica monetară să rămână restrictivă, iar politica fiscală să fie “ancorată de obiective bugetare pe termen mediu”. Agenția de rating Fitch constată și ea o “înalbăstrire” – adică o slăbire graduală – a finanțelor publice pe termen scurt și mediu în actualul context politic.

Peste toate aceste nuanțe, INS trage la rândul său o tușă sumbră: se accentuează fenomenul de îmbătrânire demografică, populația vârstnică de 65 ani și peste depășind cu 471.000 persoane populația tânără de 0-14 ani, la 31 iulie 2019 față de 31 iulie 2018. INS arată că vârsta medie a populației a fost de 41,7 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 iulie 2018, populația urbană și cea de sex feminin sunt majoritare (56,4%, respectiv 51,2%), iar cea mai mare pondere în totalul populației o deține grupa de vârstă 40-44 ani (8,6%). Potrivit estimărilor PwC, pentru a susține o creștere economică de 3,5% este nevoie de încă 1 milion de angajați, până în 2022 și, paradoxal, deși avem una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din UE (3,2%, cea mai mică din ultimii 30 de ani), avem și al treilea cel mai ridicat nivel al populației inactive dintre statele membre.

Avem mai multe deficite în România. Cum scăpăm însă de deficitul bugetar? În primul rând, statul poate spori colectarea de taxe și impozite; aici este evidentă neputința istorică a ANAF (al cărei sistem informatic este în pragul colapsului) și a statului de a eficientiza încasarea veniturilor fiscale și de a reduce substanțial evaziunea fiscală. Apoi, statul se poate împrumuta să acopere gaura bugetară; acest lucru se întâmplă deja, România supraîndatorând generația viitoare pentru a putea achita pensiile și salariile curente. Soluția nu poate ține mult, pentru că un stat care merge din datorii în datorii își pierde credibilitatea și, odată cu aceasta, plătește dobânzi din ce în ce mai mari. O a treia variantă este ca statul să forțeze reducerea cheltuielilor publice, aplicând o disciplină bugetară strictă. Dar ce te faci atunci cu electoratul, care așteaptă de la stat respectarea promisiunilor. Și ce te faci cu clientela de partid, care așteaptă și ea felia de tort ca urmare a victoriei în alegeri? În al patrulea rând, statul poate diminua deficitul bugetar crescând taxele și impozitele. Cine să aibă însă curaj să ceară alegătorului votul său în același timp în care îi bagă mâna în buzunar să-i subțieze portofelul?

Cel mai bine, guvernul poate contracara deficitul bugetar prin măsuri de creștere economică sănătoasă (prin investiții, nu prin consum), prin reducerea cheltuielilor guvernamentale și prin simplificarea regimurilor fiscale, determinând astfel condiții economice favorabile dezvoltării și un mediu de afaceri încrezător în politicile statului.

Cum scriam mai sus, România se confruntă cu mai multe tipuri de deficit. Deficitul comercial reprezintă soldul negativ al balanței comerciale în care importurile unei țări depășesc exporturile acesteia. Banii care ies din economie în schimbul unor bunuri sau servicii achiziționate din extern sunt mai mulți decât banii aduși în țară prin exportul de produse și servicii. Teoretic, deficitul comercial nu este neapărat un rău: deficitul comercial rezultat din creșterea importurilor pentru retehnologizare are efecte pozitive pe termen lung spre deosebire de importurile destinate consumului. Exact pe dos se întâmplă în România. Importăm mai ales bunuri de consum și prea puțin tehnologie pentru investiții. Astăzi, România nu produce suficiente bunuri pentru cetățenii săi, iar atunci când producția internă este scăzută, mărfurile importate din alte țări cresc. Numai în sectorul produselor alimentare deficitul comercial s-a adâncit amenințător până la 24%.

Dar în România ne lovim astăzi și de un alt deficit, pe care eu îl văd a fi cel mai periculos astăzi – deficitul de încredere. Lumea nu mai are încredere în politicile publice. Oamenii nu mai cred deloc în guverne. Alegătorul merge la urnă fără prea mare încredere în cel ales, speranța mai curând decât încrederea fiind motorul exercitării votului. Mediul de afaceri nu are încredere în politicile statului, economia privată făcând balet nebunesc prin hățișul legislativ cel mai adesea potrivnic. Potrivit unui sondaj BestJobs, trei din zece angajați români nu ar lucra niciodată pentru politicieni, indiferent de suma care li s-ar oferi, în timp ce aproape jumătate ar accepta o ofertă de angajare venită de la un partid politic, însă cu anumite condiții, iar asta spune multe despre lipsa de încredere în mediul politic. Când vine vorba despre atitudinea față de politică, un sfert dintre respondenți afirmă că li s-a întâmplat să fie judecați sau ironizați la locul de muncă de către șefi sau colegi din cauza opțiunilor politice. Pe de altă parte, 16% dintre respondenți ar intra în discuții contradictorii chiar și cu managerii lor, dacă ar afla că au opțiuni politice diferite de cele personale, încercând să-i convingă cu argumente că alegerea lor este greșită. Trei din zece respondenți preferă totuși să nu discute la birou despre propriile simpatii politice, iar unul din doi nu este interesat de opțiunile politice ale nimănui.

Una dintre cauzele adâncirii deficitului de încredere este modul haotic în care statul produce reguli, ordonanțe și legi. Hiperreglementarea piețelor în absența unor studii profesioniste de impact, în lipsa unor consultări directe cu părțile implicate și cu părțile afectate de noile reglementări, lipsa predictibilității și stabilității cadrului legislativ au produs o gravă falie în societate. Ruptura dintre mediul decident și economia reală are la bază lipsa acută a credibilității statului în fața contribuabililor. Deficitul de încredere stă la originea multor neajunsuri în România. Un exemplu nefericit este modul în care a fost impusă OUG 114, care a produs distorsiuni semnificative în multe domenii economice și mai ales în sectorul energetic, departe de a-și fi atins scopurile enunțate inițial. Deficitul de încredere s-a adâncit încă o dată.

Cum arătam, România se confruntă în același timp cu accentuarea unor multiple deficite greu de acoperit: pierdem oameni și pierdem bani, pierdem încrederea în administrație și în capacitatea statului de a oferi o viață mai bună cetățenilor săi, economia pierde investiții și este din ce în ce mai plăpândă în fața riscurilor externe. Ca să reușim redresarea României, relansarea economiei și însănătoșirea societății, guvernul trebuie să lupte mai abitir cu deficitul de încredere, în același timp în care trebuie să administreze deficitul din finanțele publice. Deficitul de încredere adâncește deficitul bugetar, dar adâncește mai ales disfuncționalitățile statului în raport cu economia reală.

_____________________________________________

Articolul a apărut inițial în numărul din decembrie 2019 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești prin curier acest număr (decembrie 2019), în format tipărit sau electronic, scrie-ne la adresa office [at]energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.

Share.

Lasă un comentariu