2020 va aduce prețuri mai mici la gaze și risc de insolvență la furnizori (Asociația Energia Inteligentă)

Piața de gaze naturale va trece printr-o transformare puternică în 2020, anticipează Asociația Energia Inteligentă, condusă de expertul în domeniul gazelor naturale Dumitru Chisăliță, care anticipează că prețurile ar putea coborî cu până la 18% în vară. O analiză realizată de Asociație arată că liberalizarea pieței ar putea prilejui comportamente mai agresive din partea consumatorilor industriali, precum și o vulnerabilitate tot mai mare a consumatorilor casnici în fața furnizorilor.

Alți factori care vor influența piața în acest an sunt legați de cantitățile importante de gaze rămase în depozite, de excedentul de gaze din regiune, de reașezările geopolitice din regiune din perspectiva gazelor naturale, dar și de alegerile care vor exista în România.

”Anul 2020 este un an complicat pe piața românească de gaze naturale. Perioada vine după bulversarea adusă de OUG 114 și de normele sale de aplicare și după obligațiile pe care România și le-a asumat în raport cu instituțiile europene”, scrie Asociația Energia Inteligentă într-un comunicat de presă.

Prețuri mai mici

Potrivit analizei realizate de asociație, în vara lui 2020 vom putea asista la prețuri ale gazelor cu până la 18% mai mici decât prețurile din vara lui 2019 și, de asemenea, vom avea prețuri mai mici ale gazelor în iarna 2020/2021, cu până la 2% față prețurile din iarna 2019/2020 (în condițiile unei ierni normale). Aceste scăderi de prețuri se datorează faptului că în vara lui 2020 ne vom confrunta cu un excedent de gaze pe piața din România, generat de cantitățile mari care vor rămâne în depozite iarna aceasta, dar și de cantitățile mai mici de gaze care vor fi ”dirijate” de către ANRE, ca urmare a modificării cantității de gaze pentru populație, cu preț plafonat. De asemenea, este posibil să existe și un excedent de gaze pe piețele europene. Potrivit analizei Asociației Energia Inteligentă, prețul mediu al gazelor naturale (fără tarife) în 2020 va fi mai mic cu 13% decât prețul mediu al gazelor din 2019. Prețurile medii anuale vor fi mai mici cu 4% pentru consumatorii casnici și cu 17% pentru consumatorii industriali.

Riscuri de insolvență

Anul 2020 ar putea aduce și riscuri crescute de insolvență pentru anumiți furnizori, în condițiile în care la sfârșitul ciclului de extracție gaze naturale 2019/2020, o cantitate importantă de gaze va rămâne în depozite, ceea ce va determina costuri suplimentare pentru furnizori, prin aplicarea unui nou tarif de înmagazinare. ”Va exista riscul ca anumiți furnizori de gaze să intre în insolvență, dar va apărea și o presiune mare pe ANRE din partea acestora de a crește prețul gazelor naturale la consumatorii casnici, singura posibilitate pentru unii furnizori mici de a mai vinde aceste gaze. Acest lucru este prea puțin probabil într-un an electoral. Furnizorii mari vor apela la inginerii comerciale pentru a vinde aceste gaze”, explică președintele Asociației Energia Inteligentă în mesajul transmis presei.

Potrivit datelor Asociației Energia Inteligentă, consumatorii industriali vor fi mai agresivi în acest an în negocierea prețurilor și în schimbarea furnizorilor față de cum au fost în 2019, an în care ei au fost cei care au plătit ”costurile” măsurilor administrative păguboase luate de autorități.

Neinformați și vulnerabili

Consumatorii casnici care teoretic de la 1 iulie 2020 (conform declarațiilor oficialităților) se vor “trezi” într-o piață liberă vor fi foarte afectați dacă acest lucru chiar se va întâmpla. Acești consumatori sunt în cea mai mare parte a lor lipsiți de cunoștințe minime privind contractarea gazelor naturale și vor fi potențiale victime ale abuzurilor comerciale pe care unii furnizori le vor iniția.

”Consumatorii casnici nu concep că ei au puterea de a negocia contractele de vânzare-cumpărare de gaze și într-o proporție covârșitoare doresc ca altcineva, statul, să continue să le negocieze prețurile. Această atitudine este o consecință directă a lipsei de informare a consumatorilor casnici, a faptului că instituțiile de protecție a acestora, dar și cele care au dreptul să sancționeze comportamentele inadecvate ale furnizorilor nu funcționează corespunzător”, a mai spus Dumitru Chisăliță.

Despre Asociația Energia Inteligentă

Asociația Energia Inteligentă reunește profesioniști din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, care militează pentru un preț corect al gazelor naturale și pentru creșterea transparenței în piața de energie din România. Misiunea asociației este de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor de gaze și de energie din țara noastră.

Share.

Despre Autor

Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al energynomics.ro din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare energynomics.ro: site-ul, revista, emisiunea TV și evenimentele proprii.

Lasă un comentariu