OMV Petrom revine pe profit în 2016, cu peste 1 miliard de lei

0

Cea mai mare companie petrolieră din România, OMV Petrom, a realizat un profit net de 1,04 miliarde lei (231 milioane de euro) în 2016, după ce în 2015 a raportat o pierdere de aproape 700 milioane de lei, potrivit raportului publicat joi de companie.

Revenirea pe profit a avut loc chiar în contextul reducerii vânzărilor companiei 10% comparativ cu 2015, la 16,2 miliarde lei, şi este explicată de conducerea companiei prin reducerea costurilor. La nivel de grup, s-au realizat economii de aproximativ 500 milioane de lei, iar investițiile au fost reduse cu 34%, de la 3,9 miliarde lei în 2015 până la 2,58 miliarde lei (circa 570 milioane euro) în 2016.

”În pofida reducerii în continuare a investițiilor, am reușit să limităm declinul producției zilnice la doar 2,5% comparativ cu 2015, cu mult sub limita maximă a estimării noastre”, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Compania OMV Petrom este controlată de grupul austriac OMV, care deține 51% din acțiuni iar Ministerul Energiei are o participație de 20,6%. Listată la Bursa de Valori București, compania are o valoare de piață de 16,1 miliarde de lei (3,6 miliarde de euro).

 

Share.

Lasă un comentariu