Acasă » Petrol și Gaze » OMV majorează volumul de gaze importat de la Gazprom

OMV majorează volumul de gaze importat de la Gazprom

6 noiembrie 2018
Explorare și producție
energynomics

OMV va importa un volum anual de gaze rusești mai mare cu un miliard de metri cubi față de volumul prevăzut în contractul actul cu Gazprom, au stabilit șefii celor două companii, Rainer Seele, respectiv Alexey Miller, în cadrul unei întâlniri la Sankt Petersburg.

Volumul suplimentar este echivalent cu producția pe un trimestru a OMV Petrom, care, în perioada iulie-septembrie, a extras 1,2 miliarde de metri cubi de gaze din România, conform profit.ro.

Decizia celor două companii, OMV și Gazprom, survine în contextul în care, în 2017, exporturile de gaze rusești în Austria au atins un nivel record, de 9,1 miliarde metri cubi, o creștere de 50,3% (3 miliarde metri cubi) față de nivelul din 2016 și de 33,7% (2,3 miliarde metri cubi) față de precedentul record, înregistrat în 2005.

La începutul lunii iunie, OMV și Gazprom au semnat un acord de prelungire până în 2040 a livrărilor de gaze naturale rusești către Austria, contractul în vigoare urmând să expire în 2028.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *