Acasă » Petrol și Gaze » Oltchim opreşte producţia pentru revizie generală

Oltchim opreşte producţia pentru revizie generală

20 august 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Combinatul petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a anunţat că revizia generală programată pentru acest an se va derula în perioada 1 – 11 septembrie.

„În această perioadă activitatea de producţie va fi întreruptă total în vederea realizării lucrărilor de mentenanţă, inspecţiilor tehnice şi verificărilor specifice unei revizii generale. Aceste lucrări sunt realizate, în raport de specificul lor, atât cu firme specializate, cât şi cu forţa de muncă proprie şi au buget alocat din surse proprii”, arată un comunicat al companiei, transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conform News.ro.

Reprezentanţii Oltchim spun că activitatea comercială de vânzări produse nu va fi afectată, societatea având stocuri de produse finite care acoperă integral obligaţiile contractuale din această perioadă.

Oltchim a raportat în primul semestru afaceri de 577 milioane lei, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, iar profitul net a urcat de trei ori, la 84 milioane lei.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Statul român, prin Ministerul Economiei, este acţionar majoritar, cu 54,8% din acţiuni.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *