Acasă » Petrol și Gaze » Ole Hansen, Saxo Bank: Petrolul ar putea sări de 54 de dolari pe baril

Ole Hansen, Saxo Bank: Petrolul ar putea sări de 54 de dolari pe baril

5 decembrie 2016
Consumatori
Gabriel Avăcăriței

Echilibrarea pieței petrolului se va produce mult mai rapid după acordul membrilor OPEC, în câteva luni, față de câteva trimestre, cum se credea inițial, iar dacă și Rusia se va alătura politicii de reducere a producției petrolul ar putea trece pragul de 54 dolari/baril, susține Ole Hansen, head of Commodity Strategy la Saxo Bank.

Statele membre OPEC au ajuns la un acord la Viena, urmând să-și limiteze producția zilnică totală la 32,5 milioane de barili. Această reducere înseamnă o tăiere a producției cu 1,2 milioane de barili/zi din partea statelor membre OPEC și cu 600.000 de barili/zi din partea celor care nu sunt membre, conform profit.ro.

“Jocul de-a șoarecele și pisica pe care l-am văzut la reuniunea OPEC a lăsat impresia, inițial, că un acord este imposibil de acceptat. Câteva ore mai târziu, imposibilul era realizat. În acest moment, avem măcar siguranța că s-a pus o plasă de siguranță sub pragul inferior al prețului petrolului”, spune Hansen, remarcînd că acum se intră în faza delicată de aplicare a acordului, în care aceste reduceri trebuie asumate și puse în practică de fiecare stat membru.

În funcție de dimensiunea contribuției fiecărui stat membru la acestă reducere, reprezentantul Saxo Bank anticipează că va fi o adevărată “luptă” să vedem prețul țițeiului peste 54 dolari pe baril. PÎn opinia sa, faptul că producătorii din SUA sunt gata de atac va pune o presiune pe creșterea prețului, cel puțin până când stocurile la nivel global încep să scadă cu adevărat.

Cu toate acestea, crede Hansen, echilibrarea pieței se va produce mult mai rapid – în câteva luni, față de câteva trimestre, cum se credea inițial. “Dacă se alătură și Rusia politicii de reducere a producției, am putea vedea o creștere peste pragul de 54 dolari/baril. Fără Moscova, mi se pare greu de realizat, dar tot cred că vom avea o stabilizare a prețului undeva peste 45 de dolari și sub 55 de dolari”.

Principalul obstacol în calea creșterii mai accelerate a prețului rămâne Iranul, dar este de așteptat un acord de “înghețare” în jurul cantității de 3,9 milioane de barili/zi, adică aproape de cifra declarată oficial la Teheran.

În opinia reprezentantului Saxo Bank, acordul de la Viena reprezintă o victorie a economiei asupra politicii și totul rămâne la latitudinea statelor OPEC de a convinge piața că aceste angajamente se și pun în aplicare, spre deosebire de eforturile eșuate din ultimii ani.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *