Acasă » Interes general » Oana Motoi, Alex Massaci și Șerban Țigănaș au lansat Cromwell Evan Global, firmă de consultanță fiscală și de afaceri

Oana Motoi, Alex Massaci și Șerban Țigănaș au lansat Cromwell Evan Global, firmă de consultanță fiscală și de afaceri

20 septembrie 2018
Dezvoltare profesională
energynomics

Cu o investiție inițială de 100.000 de euro, Cromwell Evan Global – CEG este o companie care oferă servicii de fiscalitate și de consultanță în afaceri, propunând un model integrat de business advisory. Conceptul de Consultanță 360° ușurează procesul investițional și reduce costurile, a declarat Oana Motoi, Fondator & Managing Partner Cromwell Evan Global. În prezent, compania funcționează cu două birouri, la București și Chișinău, cu o echipă proprie de circa 10 persoane.

Oana Motoi micPotrivit fondatorilor, conceptul de Consultanță 360° a rezultat ca urmare a experienței de lucru cu investitorii care au nevoie de un spectru larg de consultanți atunci când planifică o nouă investiție. “Prin acest serviciu, CEG este coordonatorul unei asocieri de business din domeniul serviciilor profesionale, alături de experți tehnici din diverse domenii (energie, IT, private banking sau real estate) ce oferă consultanță integrată”, a explicat Oana Motoi.

Asociere cu biroul de avocatură Vernon | David

CEG a anunțat asocierea cu biroul de avocatură Vernon | David, un birou de avocatură boutique, lansat de Charles Vernon și Daniela David în urmă cu peste 10 ani. Cu un staff de cinci parteneri și 30 de avocați asociați, firma a fost implicată în unele dintre cele mai mari tranzacții din România, cum ar fi consilierea TMK la achiziția Combinatului Siderurgic de la Reșița, actualmente cel mai mare producător de oțel din România, asistarea Iulius Mall în dezvoltarea Palas Mall, unul dintre cele mai mari proiecte de retail din România, sau reprezentarea Xannat (fostul grup Anglo-American și cel mai mare producător de minereuri agregate) în tranzacția de tip ”management buy-out”.

”O cunoaștem pe Oana de mulți ani și apreciem profesionalismul ei. Suntem încântați de noua asociere și suntem convinși că vom oferi servicii la cele mai înalte standarde”, a declarat Charles Vernon, Managing Partner Vernon | David.

„Nu doar recomandăm niște consultanți”, a adăugat Oana Motoi, “suntem integratorul care coordonează toți experții – fiscali, legali și tehnici necesari în planificarea și implementarea eficientă a unei noi investiții”. Pentru a oferi aceste servicii, Oana colaborează deja cu doi experți recunoscuți în domeniile private banking și energy: Alex Massaci (cu o experiență de 18 ani în cadrul PwC și fost director al biroului din România Gutman Bank) și Șerban Țigănaș (un manager cu 40 de ani de experiență în energie, consultant al Băncii Mondiale în domeniu și fondator al TEB Energy Business). La rândul ei, Oana Motoi are o experiență de 10 ani în calitate de consultant financiar și a lucrat anterior pentru companii precum KPMG sau PwC.

Costuri de consultanță mai mici cu 20%

Din estimările CEG, la o investiție de 100 milioane de euro, aproximativ 5 milioane de euro merg în fee-uri de consultanță, fără a include costurile cu personalul care supervizează toată armata de consultanți. Conceptul de Consultanță 360° reduce cu pana la 20% aceste costuri, compania devenind a ”single point of contact” în relația cu toți consultanții și experții tehnici implicați.

Încă și mai important, o asemene abordare face posibilă realizarea unor proiecte complexe, în care expertiza provenind dintr-un singur domeniu se dovedește adesea insuficientă. Pentru demararea unei investiții într-un proiect imobiliar, de exemplu, dincolo de expertiza financiară, este nevoie de consultanță fiscală, de proiectare, expertiză energetică, management de proiect, analiză de piață etc.

În momentul de față, CEG vizează ca și clienți, în principal firme internaționale de talie medie, active în 5-6 țări, interesate de investiții în România sau în regiune, în orice domeniu, de la IT și energie, de la imobiliare, la producție industrială, inclusiv servicii financiare inovative implicând cripto-monede și tehnologia blockchain.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *