Oana Mogoi, BCR: Băncile și investitorii au nevoie de strategia energetică pentru a dezvolta noi proiecte

0

Băncile și investitorii din sectorul energetic românesc nu pot realiza estimări pe termen lung pe piața energiei în lipsa unei strategii energetice asumate de autorități, astfel că nu există momentan pe piață mari proiecte de investiții în acest domeniu, a declarat Oana Mogoi, coordonatorul echipei de infrastructură energetică din cadrul Băncii Comerciale Române (BCR), citată într-un articol Agerpres.

“Este foarte important pentru noi să știm care va fi mix-ul energetic al României pe viitor. Considerăm că este foarte important ca strategia energetică a României să fie aprobată, pentru ca investitorii și instituțiile financiare să-și alinieze proiectele cu strategia generală pe termen lung a țării”, a spus Mogoi la Energy Breakfast Club, conferință organizată de energynomics.ro.

Potrivit Oanei Mogoi, atât băncile, cât și investitorii, trebuie să știe ce își propune țara ca strategie pentru a dezvolta un anumit tip de proiect sau altul. “Vedem o producție mai mare, ca urmare a aportului de energie regenerabilă din noile proiecte, vedem cuplarea piețelor și creșterea exporturilor. Este foarte important pentru noi să știm ce spune strategia energetică națională despre cum vor evolua producția și consumul. Avem nevoie să înțelegem ce vrea România să atingă pe termen lung, de exemplu dacă vrem să exportăm mai multă electricitate sau dacă vrem să folosim excesul pentru a ne încălzi casele, care e corelarea dintre consumul de energie și dezvoltarea industriei”, a arătat reprezentanta BCR.

Mogoi a adăugat că banca este gata să susțină proiecte interesante în sectorul energetic, însă, deocamdată, investitorii sunt în stand-by și nu dezvoltă proiecte interesante. “Din păcate, nu primim și nu vedem pe piață proiecte interesante de energie, dar suntem deschiși să susținem acest sector și să vedem noi proiecte venind pe piață”, a mai spus ea.

Sectorul energetic din România este unul stabil, “avem avantajul poziționării geografice și al mix-ului diversificat de resurse, contextul macroeconomic este avantajos, avem destulă lichiditate în piață, avem fonduri europene disponibile, avem bănci și alte instituții financiare și avem investitori”, a mai spus Oana Mogoi. “Aspectele negative țin de cadrul de reglementare volatil, schemele nesustenabile de subvenționare, coordonarea slabă între autoritățile publice, cel puțin în sectorul termiei și vedem că strategia energetică este încă în așteptare și nu oferă niciun detaliu pentru investitori și pentru instituții să aibă confortul de a-și baza previziunile pe ceva sustenabil pe termen lung”, a continuat Oana Mogoi.

Ministerul Energiei a publicat, toamna trecută, o propunere de document privind Strategia Energetică a României 2017-2035, proiect care se află în acest moment în faza dezbaterilor privind obținerea unui aviz de mediu.

Share.

Lasă un comentariu