Oamenii energiei – Energy Breakfast Club, 21 octombrie

0

Industria energetică este un domeniu atractiv din punct de vedere al carierei, pentru profesioniştii de la toate nivelurile de expertiză. Oportunităţile de dezvoltare a carierei sunt numeroase, iar cei mai mulţi dintre cei care părăsesc o companie energetică rămân în industrie sau se retrag la pensie. Companiile de succes sunt cele care întreţin aceste parteneriate pe termen lung cu angajaţii oferindu-le atât satisfacţii financiare, cât şi un mediu de lucru interesant şi perspectiva unei perioade cât mai confortabile odată cu retragerea din activitate.

Acestea sunt câteva dintre ideile centrale expuse în cadrul Energy Breakfast Club din 21 octombrie – Oamenii energiei, un eveniment organizat de energynomics.ro, cu sprijinul partenerilor săi: BCR Pensii, LeasePlan, Ridgid, Sarto, SGS România, Sixt New Kopel.

Lucian Anghel, directorul general al BCR Pensii şi preşedintele Bursei de Valori Bucureşti a deschis seria de discursuri cu un avertisment: România îmbătrâneşte. Tendinţele demografice sunt fără echivoc – cu fiecare an care trece, diferenţa dintre ponderea în economie a salariaţilor, respectiv a pensionarilor se schimbă, ceea ce are ca efect o presiune tot mai puternică asupra bugetului public de pensii. “Anul 2015 a marcat momentul în care populaţia vârstnică (65 de ani şi peste) a depăşit ca pondere populaţia tânără (de 0 – 14 ani)”, a punctat Lucian Anghel, care a explicat în ce fel în 20 de ani, pensiile private pot face diferenţa dintre supravieţuire şi un trai decent. Mai exact, pensia privată este soluţie optimă din punct de vedere fiscal şi al costurilor de motivare a angajaţilor, pentru că nu se impozitează în limita a 400/euro/an/angajat şi, pentru o contribuţie de până la 15% din venitul brut, în perioada de activitate, poate suplimenta considerabil veniturile la retragerea din activitate.

La rândul său, Melania Mirea, director executiv al BCR Pensii, a prezentat pensia facultativă ca factor de motivare a angajaţilor inovativ încă pentru România. Pensia facultativă este un beneficiu financiar, care răspunde unei nevoi de bază a angajatului – nevoie de siguranţă personală, fără a pune presiune pe angajator. Mai mult, deducerile fiscale fac din pensia privată un instrument de optimizare a costurilor cu angajaţii. Calculele BCR Pensii arată că prin plata de contribuţii în conturile de pensii facultative ale angajaţilor, compania poate economisi peste 3 milioane de lei anual faţă de situaţia când ar acorda aceleaşi sume ca bonusuri sau măriri de salariu. Compania care a realizat această economie are peste 6000 de angajaţi, oferă angajaţilor pensie facultativă cu o valoare a contribuţiei lunare de 160 lei, iar calculul este realizat pe o perioadă de 1 an.

“Mai multe mari companii din industria energetică au ales deja să includă pensia facultativă în pachetele extra salariale”, a spus Melania Mirea, vorbind despre aproape 5000 de salariaţi din sectoarele de petrol şi gaze, electricitate, energie termică şi combustibil nuclear. “Iniţial, oamenii tind să prefere majorările salariale, adică un beneficiu imediat sesizabil. După primele luni de contribuţii la fondul de pensii, când încep să vadă sumele adunate în cont şi randamentele acumulate, oamenii înţeleg avantajul de a beneficia simultan de un plus de venituri, dar şi de economisire şi investiţie sigură pentru viitor”, a mai spus Melania Mirea.

În prezentarea sa, Marius Popescu, director executiv Energy Brains Consulting, a prezentat câteva date statistice legate de punctele de interes care atrag tinerii în industria de gaze, la nivel global. Perspectivele de dezvoltare a carierei reprezintă magnetul principal, alături de calitatea mediului de lucru şi şansa de a avea contribuţii semnificative în proiecte importante. Refuzul unui loc de muncă din partea unui angajat la început de carieră este legat cel mai adesea de pachetul salarial. Odată cu vechimea, acest factor pierde din importanţă, în favoarea oportunităţilor de a avansa în carieră. Cei mai mulţi dintre angajaţii din industria de petrol şi gaze îşi schimbă locul de muncă pentru o poziţie mai bună într-o companie din aceeaşi industrie şi tind să iasă la pensie tot dintr-o companie din industrie.

Cosmin Alexandru, consultant şi partener în cadrul Wanted Transformation, a vorbit despre distincţia dintre răspundere şi responsabilitate, insistând asupra faptului că un accent excesiv pus pe răspundere, la nivelul organizaţiei, tinde să reducă drastic nivelul de responsabilitate individuală.

Alex Drăgan, fondator Sarto Made to Measure, a prezentat elementele esenţiale pentru vestimentaţia de business, în câteva recomandări la alegerea costumului pentru domni.

Au asistat la prezentări și au participat la discuții reprezentanți ai companiilor Institutul Naţional de Cercetări Economice – Academia Romănă, Aecom Ingenieria, ALD Automotive, Bartec Safety, BCR Pensii, Brady, Bursa Română de Mărfuri, Cameron, Donau Energy, Electrocentrale Bucureşti, Emerson Process Management, Emerson SRL – Ridge Tool Division, Global Cont Exp., Ilumart, Mazars, PeliFilip, Raiffeisen Bank, Saint Gobain – ISOVER, Sarto, SGS România, Sixt New Kopel, Tractebel Engineering, Upetrom Engineering, Valmere.

Share.

Lasă un comentariu