Acasă » Interes general » Oamenii de afaceri propun Guvernului să facă un eventual împrumut la FMI pentru o intervenție publică de 30 mld. euro în economie

Oamenii de afaceri propun Guvernului să facă un eventual împrumut la FMI pentru o intervenție publică de 30 mld. euro în economie

7 aprilie 2020
Interes general
Energynomics

Sute de oameni de afaceri din domenii variate precum IT, sănătate, construcții sau fonduri de investiții propun Guvernului și celorlalți decidenți ca statul român să se împrumute fonduri, eventual de la Fondul Monetar Internațional (FMI), pentru a finanța o intervenție publică de 30 de miliarde de euro în economie, inclusiv prin scheme de creditare mai mari pentru firme private și investiții în autostrăzi și digitalizare.

„România poate apela, desigur, atât la instituții financiare naționale, cât și internaționale, inclusiv BERD sau FMI, cât și la alte tipuri de finanțare, cu analiza celor mai bune opțiuni din perspectiva condițiilor, costurilor și a maturității finanțării”- se arată în document, conform Hotnews.ro.

Setul de propuneri a fost prezentat, luni, de antreprenorul Marius Ghenea, pe blogul său, sub forma unui „Manifest pentru Salvarea Economiei României”. Apelul este semnat de sute de antreprenori și manageri de firme private, din mai toate sectoarele.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *