Acasă » Electricitate » Nuclearelectrica numește ultima conducere provizorie de patru luni

Nuclearelectrica numește ultima conducere provizorie de patru luni

24 octombrie 2018
Electricitate
energynomics

Nuclearelectrica (SNN) a aprobat, în ședința din dată de 23.10.2018, numirea directorului general, directorilor generali adjuncți și directorului financiar ai companiei, pentru o perioadă provizorie de patru luni, sau ”până la finalizarea procedurii de selecție a conducerii executive”. Intenția SNN este de a numi, ulterior, o conducere pe termen mediu.

Astfel, Cosmin Ghiță rămâne în funcția de director general, pentru o perioada provizorie de patru luni, începând cu data de 06.11.2018, se arată în documentul prezentat BVB, consultat de energynomics.ro.

Dan Laurențiu Tudor a primit mandatarea în funcția de director general adjunct, responsabil pentru coordonarea achizițiilor publice, activităților juridice, afacerilor corporatiste și strategiilor și politicilor de resurse umane la nivel de companie. Viorel-Lary Toni a fost desemnat director general adjunct, responsabil pentru coordonarea activităților aferente dezvoltării proiectelor de investiții și activități de realizare a veniturilor aferente tranzacțiilor cu energie, iar Adrian Gabriel Dumitriu, în funcția de director financiar.

”Numirile provizorii au loc în contextul în care Consiliul de Administrație SNN nou ales pentru o perioada de 4 ani prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 12/28.09.2018 urmează să lanseze procedura de selecție a conducerii administrative, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011, procedura care se poate organiza doar după numirea conducerii administrative. Astfel, mandatele provizorii ale directorilor executivi numiți prin decizia Consiliului de Administrație de astăzi, 23.10.2018, urmează să înceteze automat la dată finalizării procedurii de selecție și a numirii directorilor executivi cu mandat pe 4 ani”, se arată în document.

Nuclearelectrica a ales la începutul lunii octombrie un nou consiliu de administrație, iar durata mandatului administratorilor a revenit la o perioadă de patru ani.

Pe lista finală a candidaților propuși pentru pozițiile de membri ai CA SNN, publicată pe site-ul companiei, s-au aflat 11 candidați, între care cei opt membri în exercițiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *