Nuclearelectrica: Investiție de 190 mil. euro într-o instalație de detritiere

0

Nuclearelectrica (SNN) și BERD așteaptă, până pe 21 octombrie, oferte pentru o instalație de detritiere, potrivit unui anunț publicat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Costul preconizat al proiectului este de 190 milioane euro, care urmează să fie finanțat dintr-un împrumut de 150 milioane euro de la BERD și 40 milioane euro de la Nuclearelectrica, potrivit financialintelligence.ro.

Potrivit SNN, obiectivele avute în vedere prin implementarea Strategiei cu privire la Proiectul de investiții includ reducerea cheltuielilor conexe dezafectării, reducerea costurilor operaționale prin reducerea semnificativă a necesarului de materiale de radioprotecție, reducerea costurilor cu managementul deșeurilor rezultate din funcționarea unităților și reducerea duratelor opririlor planificate.

De asemenea, sunt avute în vedere reducerea duratei opririi pentru retehnologizare, reducerea costurilor cu managementul deșeurilor rezultate din retehnologizare, reducerea costurilor retehnologizării prin reducerea semnificativă a necesarului de materiale de radioprotecție necesare pe durata opririi de retehnologizare, sprijin pentru retehnologizare, venituri din vânzarea tritiului și venituri din vânzarea apei grele după detritiere.

Share.

Lasă un comentariu