Acasă » Electricitate » Nuclearelectrica alocă 1,7 miliarde de lei pentru proiecte de investiții

Nuclearelectrica alocă 1,7 miliarde de lei pentru proiecte de investiții

19 aprilie 2017
Electricitate
energynomics

Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN), care administrează cele două reactoare nucleare ale centralei de la Cernavodă, a anunțat investiții cumulate de 1,7 miliarde de lei în perioada 2017-2019 pentru instalația de detritiere, se arată într-un raport transmis de companie, Bursei de Valori București (BVB).

”Cele mai importante proiecte de investiţii din perspectiva efortului investiţional pe acest orizont de timp sunt instalaţia de detritiere, având o valoare estimată totală de circa 170 de milioane de euro, în cazul căreia trebuie luată în perioada următoare o decizie finală privind investiţia la proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 cu o valoare estimată între 1,2-1,5 miliarde de euro”, conform informării Nuclearelectrica.

Alte investiţii vizează construcţia depozitului intermediar de combustibil ars şi contribuţia iniţială la capitalul social al companiei de proiect de tip joint-venture pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4. ”Pe termen scurt şi mediu, SNN trebuie să finanţeze proiecte importante de investiţii, dincolo de investiţiile de menţinere a capacităţii de operare existente şi de suportare a serviciului datoriei la creditele contractate pentru finalizarea Unităţii 2″, se menţionează în document.

La 31 decembrie 2016, Nuclearelectrica avea „alte rezerve reprezentând surse proprii de finanţare” în sumă de 128,9 milioane de lei, respectiv partea din profit repartizată în anii anteriori la „alte rezerve reprezentând surse proprii de finanţare”. Astfel, compania avea 3,66 miliarde de lei în conturile de rezultat reportat cumulat din profiturile din anii anteriori nealocate pentru dividende şi păstrate în rezerve dar și disponibilităţi băneşti de 263,7 milioane de lei, sub formă de numerar şi echivalente de numerar.

Potrivit Nuclearelectrica, ”la această sumă se adaugă depozite bancare cu maturitatea peste trei luni în sumă de 1,24 miliarde de lei. Astfel, soldul disponibilităţilor băneşti, la care se adaugă investiţiile pe termen scurt sub forma depozitelor bancare la 31 decembrie 2016 este de 1,5 miliarde lei”, se mai mai menționează în document.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *