Acasă » Electricitate » Nuclear » Nuclearelectrica a vândut energie de 30 milioane de euro către Electrica Furnizare

Nuclearelectrica a vândut energie de 30 milioane de euro către Electrica Furnizare

19 mai 2014
Electricitate
energynomics

Electrica Furnizare a câștigat 16 licitații dintre cele 21 de sesiuni de vânzare de energie pe care Nuclearelectrica le-a organizat recent pe Opcom. În urma tranzacțiilor încheiate cu Electrica Furnizare, Nuclearelectrica va primi 135,1 milioane de lei (30,5 milioane de euro) pentru circa 0,7 TWh de electricitate pe care o are de livrat furnizorului deținut de statul român. Ponderea energiei livrate va reprezenta aproape 7% din producția de 10,54 Twh pe care operatorul centralei de la Cernavodă o estimează pentru acest an.

Potrivit contractelor, energia va  fi livrată între 1 iulie și 31 decembrie 2014, la un preț care variază în funcție de contract și cantitatea livrată între 174,4 lei/MWh și 175 lei/MWh, preț care include și componenta de introducere în rețea.

Celelalte cinci licitații au fost câștigate de traderul de electricitate GEN – I Bucharest, care va primi 110.425 de MWh (0,11 TWh) între 1 iulie și 31 decembrie, la un preț de 174,27 lei/MWh, cu includerea componentei de introducere în rețea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *