Modificările legii regenerabilelor, pe ultima sută de metri; plenul Parlamentului va vota legea pe 22 mai

0

Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților a aprobat majoritatea amendamentelor aduse legislației regenerabilor împreună cu liderii industriei de profil în cursul săptămânii acesteia, cu excepția unui amendament legat de micii producători casnici (prosumeri), însă surse din industrie au declarat pentru energynomics.ro că încă ar mai putea surveni unele modificări.

Proiectul va fi introdus dezbaterii în plen în data de 22 mai, însă până atunci există noi avize care au fost cerute unor ministere și noi discuții asupra unor amendamente, au spus sursele citate.

Printre principalele modificări se numără introducerea principiului de adjudecare pro-rata a certificatelor verzi, apariția centralelor virtuale, posibilitatea primirii certificatelor verzi peste valoarea notificată inițial al producției (la valoarea reală finală, și nu la cea notificată inițial) și o compensare a pierderilor investitorilor în timp, printr-o creștere a impactului la consumator, până în 2022.

”Față de discuțiile de ieri (n.r. marți, 15 mai), azi (n.r. miercuri, 16 mai) au mai survenit noi dezbateri asupra sistemului de alocare pro-rata, pe care noi îl considerăm mai bun decât cel actual, bazat pe marca de timp, date fiind întârzierile mari pentru unii jucători în sistem. OPCOM-ul ar dori să păstreze sistemul actual”, au declarat, pentru energynomics.ro, surse din piață apreopiate negocierilor.

”Apoi, mai sunt discuții referitoare la exportul de energie, care presupune achitarea propriilor certificate – fapt ce nu convine furnizorilor, Ministerul de Finanțe încă nu a definitivat condițiile necesare prosumerilor și s-a cerut un punct de vedere al Ministerului Economiei cu privire la creșterea graduală a impactului la consumator – care ar putea aduce noi modificări amendamentelor deja aprobate”, a mai spus sursa citată.

Autoritățile au decis recent o reducere suplimentară a cotei de certificate verzi, iar jucătorii încearcă să recupereze teren prin majorarea cuantumului suportat de consumator. Dacă nu se va reuși în acest demers, mulți investitori, în special de mici dimensiuni, vor refuza să ”mai vină cu bani de acasă” și vor accepta, tacit, insolvența sau falimentul proiectelor suportate până acum.

Situația de pe piața certificatelor verzi și a energiei regenerabile este în continuare dramatică. Micii jucători consideră că s-a ajuns la un punct de turnură, în care fie statul român ia urgent măsuri pentru a salva acest domeniu crucial pentru piața energetică, fie soarta acestor investiții este pecetluită, iar încrederea investitorilor – pierdută definitiv.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

Lasă un comentariu