Ministerul Mediului: Toate microhidrocentralele vor fi verificate

3

Microhidrocentralele din România vor fi verificate de echipe ale Gărzii Naţionale de Mediu, Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca – Palmer, scrie Agerpres. În total, în România există circa 300 de hidrocentrale cu puteri instalate de până în 10 MW.

“Microhidrocentralele au înregistrat un boom până în anul 2012, când regulile după care se făceau erau un pic mai laxe. Din 2012 încolo s-au introdus în Strategia Energetică Naţională şi s-a mai limitat efectul acestora. În momentul de faţă avem aproximativ 300 de microhidrocentrale pentru care eu am dispus un control, începând de săptămâna asta. Mă preocupă acest subiect, sunt pro-energie verde, dar trebuie să vedem ce costuri avem pe biodiversitate, dacă pe râurile de munte impactul de mediu este mai mare decât beneficiile atunci trebuie să reanalizăm situaţia. Cred că s-au făcut şi excese.

Am solicitat în această săptămână o echipă de la Garda de Mediu, împreună cu Apele Române şi cu Agenţia pentru Protecţia Mediului, să-mi analizeze dacă s-au respectat avizele de mediu şi, dacă nu s-au respectat, va trebui să luăm măsurile necesare. E bine să ştie lumea că de acum încolo cererea pentru microhidrocentrale a scăzut foarte mult. În clipa de faţă avem 6 solicitări de avizare, comparativ cu anii trecuţi avem un trend descrescător”, a precizat Paşca-Palmer, relatează Agerpres.

De cealaltă parte, proprietarii de microhidrocentrale critică modalitatea de aplicare a taxei pe apa turbinată (și propun metode alternative de calcul, în funcție de debite, cădere și venituri obținute din vânzarea de energie), cuantumul chiriei pe albia minoră, presiunea adusă de taxa pe construcții speciale, și frecvența inspecțiilor din partea diverselor autorități ale statului.

Share.

3 Comments

  1. Se vede clar ca doamna ministru a primit instructiuni din afara (ONG marca SOROS) ca Romania sa distruga sursele regenerabile de energie si sa falimenteze microhidrocentralele care au fost puse in functiune in conditiile legii valabile atunci cind au fost realizate investitiile.
    Un roman serios si de specialitate

      • Mai intai ca aceasta e un genocid clar din afara..trebuia sa aprob EU ,cel putin si n a venit nimeni LA mine
        Si deja exista plangere inteleg deci e rau deci sa. Dispara

Lasă un comentariu