Acasă » Legal » Legislatie Primara » Ministerul Energiei vrea să aducă la zi Legea Eficienței Energetice

Ministerul Energiei vrea să aducă la zi Legea Eficienței Energetice

26 august 2015
Legal
energynomics

În accepțiunea Ministerului Energiei, eficiența energetică trebuie reformulată în actuala lege ca “raportul dintre valoarea rezultatului performant obţinut, aferentă serviciilor, bunurilor sau energiei rezultate şi valoarea energiei utilizate în acest scop”, arată un proiect de modificare a legii care guvernează domeniul. În total, Ministerul de resort propune 43 de modificări, adăugiri și reformulări de inclus în Legea Eficienței Energetice nr. 121/2014.

Au fost propuse spre introducere în lege prevederi necesare clarificării modului în care organismele publice sunt încurajate să achiziționeze doar produse, servicii, lucrări sau clădiri cu performanţe înalte de eficienţă energetică, arată Ministerul în expunerea de motive pentru proiectul avansat spre dezbatere și aprobare. Pentru încurajarea IMM-urilor se vor dezvolta programe care vor încuraja realizarea de audituri energetice, precum și punerea în aplicare a recomandărilor acestora, mai spune instituția.

De asemenea, au fost completate unele criterii care stau la baza evaluarii implementării măsurilor de politică alternativă adoptate de România pentru a atinge obiectivul asumat pentru 2020 de economii de energie. Pentru a asigura implementarea utilizării criteriilor enunțate în Directivă, au fost individualizate criteriile pentru fiecare măsură de politică energetică.

Referitor la obligația de a se asigura că la contabilizarea economiilor de energie nu se suprapune evaluarea acțiunilor individuale cu evaluarea măsurilor de eficiență energetică a fost introdusă o prevedere prin care dubla contabilizare va fi evitată. În plus, a fost completat cu noi contravenții capitolul privind sancțiunile, pentru a fi asigurată implementarea efectivă a prevederilor cuprinse în Lege.

Ministerul Energiei scoate în evidență că toate completările pe care le propune sunt necesare pentru a asigura transpunerea completă a Directivei 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, și pentru a evita sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *