Acasă » Petrol și Gaze » Mihnea Constantinescu: Avem o mare problemă instituțională în legiferarea pe gaze naturale

Mihnea Constantinescu: Avem o mare problemă instituțională în legiferarea pe gaze naturale

23 iunie 2017
Consumatori
energynomics

Comisia pentru industrii și servicii a finalizat Raportul asupra proiectului de LEGE privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2016, într-u nou pas pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, în Cameră, care este for decizional. Măsurile propuse de Comisia pentru industrii și servicii au stârnit numeroase comentarii, sintetizate de energynomics.ro în cel mai amplu dosar de presă pe această temă.

Joi, într-o conferinţă organizată de Energy Policy Group, cu sprijinul ROPEPCA, Mihnea Constantinescu, ambasador pentru securitate energetică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a semnalat faptul că „metoda de lucru în luarea deciziilor în sectorul energetic trebuie îmbunătățită și înlocuită“. “Atunci când ministerele de resort își spun un punct de vedere asupra unui subiect, iar o comisie parlamentară consideră că are o mai mare competență pe acel subiect, înseamnă că avem o mare problemă instituțională, de lipsă de încredere în competențe”, a afirmat Constantinescu, citat de profit.ro.

Într-un interviu publicat în cel mai recent număr al energynomics.ro Magazine, Aristotel Jude, fost secretar de stat în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2017, persoana care a elaborat şi promovat, alături de echipa din Ministerul Energiei, Ordonanţa de Urgenţă 64/2016, a criticat la rândul său amploarea modificărilor introduse de Comisia pentru industrii și servicii: „Atunci când se discută despre aprobarea unei ordonanţe a guvernului printr-o lege, ar trebui ca discuţiile să se limiteze exclusiv la prevederile ordonanţei şi să nu se extindă şi la aspecte care nu sunt cuprinse în ordonanţă sau nu au legătură cu ordonanţa. Oricare aspect diferit de prevederile ordonanţei ar trebui să facă obiectului unor alte iniţiative legislative”, consideră Aristotel Jude.

VEZI INTERVIUL LUI ARISTOTEL JUDE ÎN energynomics.ro MAGAZINE

România se află, din păcate, încă în perioada clarificărilor guvernanței energetice, inclusiv a guvernanței gazelor naturale, a mai spus Mihnea Constantinescu, la conferinţa organizată de Energy Policy Group, cu sprijinul ROPEPCA.

Oficialul român a întărit astfel concluziile şi îndemnurile lansate la Bucureşti de către Benedikt Klauser, reprezentantul DG Energy (Comisia Europeană) prezent la Energy Strategy Summit în urmă cu o săptămână: „Înainte de a vorbi despre cooperarea regională în ceea ce privește securitatea aprovizionării sau chiar hub-urile de gaze, este important să punem lucrurile în ordine la noi acasă.”

VEZI DECLARAŢIILE LUI BENEDIKT KLAUSER LA ENERGY STRATEGY SUMMIT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *