Acasă » Petrol și Gaze » Mihai Aniței: Tranziția către hidrogen trebuie efectuată etapizat

Mihai Aniței: Tranziția către hidrogen trebuie efectuată etapizat

23 aprilie 2021
Petrol și Gaze
Bogdan Tudorache

Tranziția către hidrogen trebuie efectuată etapizat, a declarat Mihai Aniței, președintele federației producătorilor din industria chimică Metachim, în cadrul conferinței „Proiectul Hidrogen – dezbaterea pentru România”, organizate online de Energynomics.

”Obiectivul principal european și local e reprezentat de decarbonare, obiectivul european fiind de producție a un milion de tone de hidrogen până în 2030 și 10 milioane de tone până în 2050. Producția nu e un lucru complicat, însă nu toată lumea este la fel de norocoasă precum Chimcomplex – să producă hidrogen ieftin din hidroliza sării. Vă spun, ca reprezentant al industriei chimice în ansamblu, că trebuie să gândim etapizat. Industria are o viziune până în 2030; mai întâi să rezolvăm problema stocării, iar energia verde să devină accesibilă pentru a o putea folosi în producția de hidrogen”, a spus el.

”Hidrogenul este și materie primă. Trebuie să evităm să ajungem la formulări de tipul „ardem hidrogenul de pomană”, cum s-a întâmplat în cazul gazelor naturale. Să nu uităm că avem și amoniacul, care are aceeași valoare energetică, echivalentă cu a hidrogenului. Amoniacul se poate produce din hidroliză sau gaz și se poate stoca. Toate aceste eforturi nu se pot întreprinde fără o legislație europeană privind emisiile de carbon”, a adăugat Mihai Aniței.

”Știm că astăzi prețul carbonului este de 40 de euro. Toată industria, și în special industria chimică, plătește foarte multe milioane de tone de carbon. România este destul de în urmă, iar tranziția aceasta bruscă către hidrogen poate distruge o mare parte din industrie, dacă nu o facem etapizat. Este nevoie de fonduri direcționate – atât pentru producție, cât și pentru stocare, iar Transgaz trebuie să fie parte din acest circuit”.

Conferința „Proiectul Hidrogen – dezbaterea pentru România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri Chimcomplex, Horvath & Partners, Kawasaki Gas Turbines Europe, Metachim, Renovatio, Siemens Energy, Solar Turbines.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog peste 300 de persoane.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *