Acasă » Interes general » MEEMA a decis prelungirea cu trei luni a perioadei de aplicare pentru Start-Up Nation

MEEMA a decis prelungirea cu trei luni a perioadei de aplicare pentru Start-Up Nation

30 aprilie 2020
Interes general
Energynomics

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a decis prelungirea cu trei luni a perioadei până la care beneficiarii programului Start-Up Nation pot depune cererile de plată/rambursare aferente dosarelor de finanțare admise în limita bugetului. Conform prevederilor Ordinului Ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr. 902/23.04.2020, cererile de plată/rambursare se pot depune până cel târziu la data de 28 septembrie 2020.

MEEMA a adoptat această nouă decizie pentru contracararea efectelor economice ale interdicțiilor impuse prin decretarea prelungirii stării de urgență asupra întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale programului Start-Up Nation, potrivit unui comunicat de presă.

“Continuăm, astfel, adoptarea unor noi măsuri de susținere a economiei și ne orientăm, acum, în mod special pentru a-i proteja pe antreprenorii beneficiari ai programelor derulate de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Dorim să repornim economia treptat şi să ajungem la nivelul pe care l-am avut înainte, iar IMM-urile reprezintă motorul mediului de afaceri, fiind cele care au o contribuție importantă la bunul mers al economiei”, a declarat Virgil Popescu.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *