Mediul privat este motorul de creştere a eficienţei energetice (EBC, 20 mai)

0

Doi dintre giganţii energetici la nivel mondial au prezentat la Energy Breakfast Club soluţiile lor pentru creşterea eficienţei energetice. Petre Butu, Partener, Vice Preşedinte Schneider Electric Romania, a expus tendinţele din piaţa energetică globală şi soluţiile Schneider Electric în domeniul managementului energiei. La rândul său, Daniel Moldoveanu, Business Development Manager Aggreko – EMEA I Romania & South East Europe, a prezentat soluţiile de energie şi de control al temperaturii, pentru clienţii care au nevoie de acest tip de suport fie foarte repede, fie pentru o perioadă nedeterminată de timp.

Lumea devine tot mai “inteligentă”, constată Schneider Electric, o formulă care se referă la faptul că avansul tehnologiilor de comunicaţii permite ca oraşele viitorului să se bazeze şi să se dezvolte pe baza reţelelor inteligente de energie. “Oraşele cresc, atât în ţările dezvoltate, dar mai ales în cele emergente, în condiţiile în care deja oraşele ocupă 2% din suprafaţa planetei, dar găzduiesc 50% din populaţie, consumă 75% din energie şi sunt responsabile de 80% din emisiile de carbon”, a explicat Petre Butu. În viitorii 40 de ani, omenirea va cheltui mai mulţi bani pentru energie decât în anterioarele patru secole, ceea ce face ca eficienţa energetică să fie singura soluţie pentru un viitor sustenabil. Pentru aceasta, Schneider Electric oferă servicii, sisteme şi tehnologii integrate pentru clădiri, infrastructură, industrie şi IT (data center-e).

DESCARCĂ PREZENTAREA SCHNEIDER ELECTRIC

Răzvan Copoiu, Vice President, Schneider Electric Romania, a prezentat detalii despre proiectul de eficienţă energetică dezvoltat pentru reţeaua de lanţului de retail Carrefour în România. În cadrul proiectului au fost implementate soluții atât în cele 94 de supermarketuri, cât și la nivelul întregii rețele de hypermarketuri Carrefour, cu beneficii imediate privind reducerea consumului de energie electrică şi, implicit, a costurilor, creșterea confortului și a siguranței utilizatorilor și reducerea impactului asupra mediului.

În opinia specialiştilor Schneider Electric, potenţialul pieţei de eficienţă energetică este 45 de miliarde de dolari, până în 2020, cu o pondere mai mare în economiile emergente din BRIC. Ce susţine această tendinţă?

  • tehnologia, cu soluţii tot mai uşor de implementat şi folosit
  • argumente economice, precum randamentul investiţiilor pentru industriile energo-intensive, nevoia guvernelor de a răspunde riscurilor care ameninţă securitatea energetică sau obligaţiile impuse companiilor de a-şi reduce amprenta de carbon
  • reglementările, în principal cele privind ţintele multianuale de reducere a impactului asupra mediului

A fost momentul când absenţa unui reprezentant al autorităţii de reglementare s-a făcut resimţită în cea mai mare măsură. Sebastian Radocea, partener la Ţuca Zbârcea & Asociaţii, a sintetizat zonele unde autorităţile publice din România au rămas restante în faţa mediului de afaceri şi faţă de societate în ansamblu.

“În luna aprilie, România a intrat în procedură de infringement pentru neaplicarea măsurilor de politici de eficienţă energetică. Să nu uităm că legislaţia în domeniu – nu doar legea 121, ci toată legislaţia conexă, în achiziţii publice, în finanţe publice – este complet necorelată şi pune piedici majore investiţiilor în sectorul public. Şi să nu uităm, că vectorul principal al apetitului autorităţilor publice pentru implementarea măsurilor de eficienţă energetică în sectorul public, anume fondurile europene, nu prea pot fi accesate; programul 2014-2020 a intrat foarte târziu în faza de submission, astfel încât programele operaţionale nu prea pot fi accesate”, a explicat Sebastian Radocea.

“În momentul de faţă, mediul privat este cel interesat de eficienţă energetică. Mediul public mai întârzie”, a explicat Răzvan Copoiu.

Soluţia Aggreko pentru gas flaring

La rândul lor, reprezentanţii Aggreko au expus soluţiile companiei şi beneficiile acestora în creşterea eficienţei energetice în producţia de hidrocarburi. Ionuţ Lăzărescu, QHSE Coordinator în cadrul Aggreko, a prezentat ca studiu de caz implementarea unor soluţii de co-generare pentru un operator din petrol şi gaze. Mai exact, în 30 de zile, Aggreko România a instalat două generatoare de 375 kVA, care folosesc gazul asociat de sondă. Soluţia aplicată înlocuieşte gas flaring-ul – arderea gazului – cu folosirea acestuia pentru producerea de electricitate şi energie termică pentru nevoile clientului.

DESCARCĂ PREZENTAREA AGGREKO ROMÂNIA

Care sunt beneficiile? Clienţii se pot concentra pe activitatea de bază, în condiţiile în care Aggreko a preluat întreaga responsabilitate pentru obţinerea autorizaţiilor, proiectare, construcţie, operare şi mentenanţă. “Un mare avantaj al Aggreko în toată lumea este flexibilitatea – folosim soluţii modulare standard pe care le putem transporta foarte repede oriunde”, a explicat Ionuţ Lăzărescu. Un alt beneficiu este reducerea costurilor cu combustibilul şi folosirea resurselor deja disponibile, ceea ce conduce la reducerea amprentei de mediu. “Arderea gazului de sondă (gas flaring) are o amprentă de 4.000 de mg pe metru cub ars. Generatoarele noastre au numai 250 de mg pe metru cub ars.”

Au asistat la prezentări și au participat la discuții reprezentanți ai companiilor AB Energy România, Abroque SRL, Adrem Invest, Aggreko, ALD Automotive, Amada Viva, ATH Energ, Ciurtin şi Asociaţii, Eco Solution, Energie Finanzierung, Energy Friends & Advisors, Eneria, Finacon, Flash Lighting Services, GDF Suez, Green Water Nano Technology SRL, Greencells CEE S.R.L., Holcim România, ISPE, KPMG, LeasePlan, Matei Conf, Monsson, OMV Petrom, Opel, Optim Project Management, Power Net Consulting, RADET Bucureşti, Romelectro, Rottco Consult, Sarto, Schneider Electric Romania, Schoenherr, SGS Romania, Tractebel, Ţuca Zbârcea & Asociaţii, Valmere, Veolia Romania, Werk Energy SRL, Xerox Romania.

Au fost prezenți, de asemenea, reprezentanți de la ACUE, Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Inovare, Camera de Comerţ Italiană pentru România, Centrul pentru Monitorizarea Politicilor Publice (CMPP), CNR-CME, CRE, EFDEN, Govnet.

Cei prezenţi au avut prilejul să conducă unul dintre cele două autovehicule electrice Twizy – o soluţie de mobilitate urbană de la Renault – puse la dispoziţie de ALD Automotive.

Evenimentul a fost organizat de energynomics.ro și susținut de partenerii noștri: Aggreko, ALD Automotive, ATE3, Emerson – Ridgid, LeasePlan, Sarto, Schneider Electric, SGS România.

Share.

Despre Autor

Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al energynomics.ro din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare energynomics.ro: site-ul, revista, emisiunea TV și evenimentele proprii.

Lasă un comentariu