Acasă » Interes general » Majorarea prețului certificatelor de carbon va antrena scumpiri ale carburanților

Majorarea prețului certificatelor de carbon va antrena scumpiri ale carburanților

18 decembrie 2019
Consumatori
energynomics

Guvernul condus de Angela Merkel şi landurile germane au ajuns la un acord privind majorarea preţului pus pe emisiile de dioxid de carbon, una din principalele măsuri ale strategiei de mediu a Berlinului, a anunţat Ministerul german al Mediului, transmite AFP. Acest sistem, destinat să completeze piaţa europeană de tranzacţionare a cotelor de emisii poluante, ar urma să antreneze o creştere de 7-8 eurocenţi pe litru a preţului carburanţilor.

Prevăzut iniţial la 10 euro pe tonă, preţul pus pe emisiile de dioxid de carbon va fi stabilit la 25 de euro pe tonă, începând cu data de 1 ianuarie 2021, se arată în acordul negociat în noaptea de duminică spre luni de Guvernul federal german şi landuri, conform Agerpres.

Ulterior, preţul emisiilor de CO2 va fi majorat treptat la 30 de euro pe tonă în 2022, pentru a ajunge la 55 de euro pe tonă în 2025, dată la care aceste permise naţionale de emisii de CO2 ar urma să se integreze într-un sistem european extins, la un preţ cuprins între 55 şi 65 de euro.

Măsura autorităţilor de la Berlin este destinată să acopere limitele actuale ale pieţei europene a carbonului, care nu acoperă decât jumătate din emisiile de CO2, în condiţiile în care singurele sectoare care sunt luate în calcul sunt industria grea sau energia, lăsând deoparte construcţiile sau transporturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *