Acasă » Electricitate » Lungu, AFEER: De multe ori, brokerii oferă informații neadecvate

Lungu, AFEER: De multe ori, brokerii oferă informații neadecvate

26 noiembrie 2018
Electricitate
energynomics

„Furnizorii de energie înțeleg viitorul și încercă să îl apropie cât mai mult. Se pregătesc temeinic în acest sens. Consider că furnizorii sunt suficient de inventivi încât să găsească oportunități de fiecare dată”, a declarat Ion Lungu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER, confom Investenergy.ro.

„Tindem spre o digitalizare. Ideală este situația în care consumatorul să nu își cunoască furnizorul decât prin intermediul unor aplicații on line. Furnizorii vor avea noi provocări în viitor. Se pleacă și de la o nouă structură a sectorului energetic. Evoluăm spre generarea distribuită care are un rol fundamental, apariția prosumatorilor deja începe să fie o realitate. Viitorul va aduce schimbări în modelele de business. Furnizorul de energie este și furnizor de gaze, de servicii, relația cu clientul este foarte strânsă”, a spus Lungu, în cadrul unei conferințe InvestEnergy.

”Principala preocupare azi a furnizorului este să își păstreze clientul, grija față de el. Vor fi și schimbări în piață. Categoric, piețele vor deveni mai flexibile, o schimbare fundamentală va fi posibiltatea care se oferă pentru cerere și stocare, de a participa la pietele organizate. De asemenea, piețele pe termen scurt vor fi mult mai dinamice și prețurile reglementate în piața cu amănuntul vor fi eliminate”.

În mod evident, furnizorii se vor focaliza în viitor pe consumatori.

„De multe ori, brokerii oferă informații neadecvate. Sunt situații în care unii brokeri se adresează consumatorilor astfel: Furnizorul tău nu mai are dreptul legal să furnizeze energie. Trebuie să închei contract cu alt furnizor, altfel rămâi fără energie! Este foarte important să existe și în acest domeniu o minimă etică. Să ne putem concentra pe business, nu pe false oportunități”, a afirmat Ion Lungu.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *