Ludovic Orban: Obiectivul nostru este adoptarea modificărilor OUG 114 până la finalul anului

0

Guvernul va încerca să corecteze Ordonanţa 114, a declarat, miercuri, la o conferinţă desfăşurată la Academia de Studii Economice, premierul Ludovic Orban, care a calificat acest act normativ drept „criminal”.

Potrivit lui Orban, Guvernul va încerca să realizeze „corecţii la Ordonanţa 114, care este un act normativ criminal care creează probleme grave în toate domeniile de activitate”.

„Dacă nu va exista o majoritate în Parlament sau timpul necesar pentru adoptarea de Camera Deputaților a proiectului de lege pentru modificarea OUG 114/2018, o soluție este asumarea răspunderii guvernului în Parlament în această sesiune parlamentară”, a declarat miercuri premierul Ludovic Orban, precizând că obiectiv este adoptarea modificărilor până la finalul anului, conform financialintelligence.ro.

În opinia sa, „marele păcat” al guvernărilor trecute „a fost instabilitatea legislativă a Codului fiscal”, care a pus societatea „într-o stare de bulversare, de continuă adaptare”. Patronatele au cerut astăzi abrogarea taxei pe activele bancare, „care nu satisface nici pe departe obiectivul declarat al acesteia din cauza efectelor în cascadă pe care le va avea asupra întregii economii”.

Share.

Lasă un comentariu