Acasă » Electricitate » Ludovic Orban caută alți parteneri pentru pentru construirea noilor reactoare nucleare

Ludovic Orban caută alți parteneri pentru pentru construirea noilor reactoare nucleare

21 ianuarie 2020
Electricitate
energynomics

Premierul României sugerează că statul român va renunța la parteneriatul cu o firmă chineză, vechi de aproape cinci ani, pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. „Mie îmi este clar că nu o să meargă cu chinezii (…) Vom vedea cu ce partener (vor fi făcute reactoarele). Este vorba de partener și finanțare”, a spus premierul Ludovic Orban într-un interviu acordat Hotnews.ro. Ludovic Orban a precizat că toate investițiile în domeniul energetic din România vor depinde de acum înainte de Green Deal, acordul verde european.

China General Nuclear Power Corporation, compania chineză implicată în proiect, a fost acuzată în 2016, de Guvernul SUA, de spionaj nuclear. Nuclearelectrica a semnat pe 9 noiembrie 2015, cu reprezentanții companiei China General Nuclear Power Corporation, Memorandumul de Înțelegere privind construirea Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă.

Potrivit memorandumului, cele două părți ar fi urmat să înființeze o companie de proiect, de tip joint-venture, în care compania chineză să dețină o participație de cel puțin 51% și care să preia valoarea investiției Nuclearelectrica in filiala sa Energonuclear (vechea companie de proiect).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *