Acasă » Interes general » Digitalizare » Liviu Drăgoi, ACE: Autoritățile trebuie să adopte mai rapid tehnologii de tip cloud

Liviu Drăgoi, ACE: Autoritățile trebuie să adopte mai rapid tehnologii de tip cloud

21 februarie 2021
Digitalizare
Bogdan Tudorache

România are nevoie să adopte noile tehnologii și să implementeze proiecte noi, așa cum se întâmplă nu doar în occident, ci în toate țările din regiune, a susținut Liviu Drăgoi, Sales Manager of ACE Industrial Software Solutions – distribuitor Aveva pentru România și Europa de Est, în cadrul DigitALL 2021, conferință organizată de Energynomics.

”Discutăm de ani buni despre digitalizare în România – cred că experiențele recente au început să ne arate și necesitatea implementării unor soluții. Dacă până recent eram obișnuiți să privim către vest, la implementarea unor soluții, din păcate acum putem privi și lângă noi, regional, la proiecte noi efectuate, pe când noi doar discutăm. Digitalizarea reprezintă seva afacerilor viitorului, pentru că, odată cu ea, vin patru componente esențiale: standardizare, eficiență, vizibilitate și, mai mult, acuratețe. Este foarte important, dacă vrei să îți faci o imagine pentru viitor, să înțelegi business-ul din prezent. E important nu doar să ai datele la dispoziție – discutăm de Big Data, ci și ce faci cu datele respective. Cred că nu putem face pasul următor, de transformare digitală, fără zona de cloud, și cred că dinamica autorităților române trebuie să se îmbunătățească semnificativ în această privință”, a spus Liviu Drăgoi.

Referindu-se la tehnologiile cloud, el a amintit că Aveva are în portofoliu o nouă abordare, inclusiv din punct de vedere investițional, care nu pune presiune pe investițiile de capital – CAPEX.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI LIVIU DRĂGOI

”E un model de tip OPEX (bazat pe cheltuieli mici, operaționale), care, pe baza unui abonament, oferă acces la toate tehnologiile puse la dispoziție de Aveva. Poți alege și poți schimba tehnologiile, după necesități. Printre companiile care au ales această soluție se numără Shell, Total, Exxon, Gazprom. Aproape de noi, menționez NIS, companie din Serbia (subsidiară Gazprom), care are în exploatare 850 de sonde. A implementat o soluție cu dispecerat unic, care oferă o imagine integrată a zonei operaționale cu zona de business, iar partea de raportări e realizată automat la fiecare 2 ore, cu toate datele necesare. Soluțiile pot fi aplicate nu doar în industria de petrol și gaze, ci în toate industriile”.

El a mai precizat că ACE o este subsidiară locală a companiei sârbe Automatic Control Engineering, stabilită în România din 2019. ”Prin cele două companii acoperim distribuția în Europa de est – din România acoperim piața locală, dar și Bulgaria, Grecia și Moldova. Precizez că suntem distribuitori de soluții tehnologice, de software industrial – nu suntem integratori de soluții sau provider-i de hardware – aceste necesități sunt acoperite prin intermediul partenerilor pe care îi avem. Ne susținem partenerii printr-un centru autorizat de training și suport pentru soluțiile Aveva.”

DigitALL 2021 a fost organizat de Energynomics, în parteneriat cu reputate organizații precum AHK România, CIO Council, BusinessMark și cu susținerea partenerilor noștri: ABB România, ACE – Industrial Software Solutions, Enevo Group, Nuclearelectrica, Safetech Innovations.

 

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *