Limitarea la nivelul resurselor umane întârzie proiectele de automatizare

0

Transformarea digitală începe cu preluarea datelor din instalații pentru un plus de vizibilitate asupra situației în timp real, ne-a spus Liviu Drăgoi, Sales Manager la ACE Industrial Software Solutions, , la EnergynomicsTalks. Obții astfel control și exploatare de la distanță pentru echipamentele industriale, ca un prim pas într-un parcurs care poate avansa apoi pe baza unor prime rezultate confirmate. Criza care s-a instalat odată cu pandemia de Covid-19 a pus în așteptare multe proiecte de investiții, inclusiv în automatizare, ne-a spus Liviu Drăgoi.

Nici măcar proiectele pilot nu se dovedesc foarte interesante în acest moment, cel mai probabil din lipsa de personal disponibil. “Oamenii se concentrează pe activitățile de zi cu zi și sunt puține organizații care au posturi dedicate pentru cercetare-dezvoltare”, constată Liviu Drăgoi.

ACE Industrial Software Solutions este o companie nouă, lansată în 2019, ca distribuitor exclusiv al soluțiilor informatice Aveva, “din dorința Aveva de a rămâne aproape de clienții săi, concretizată inclusiv într-un centru autorizat Aveva, cu traineri acreditați.

Aveva este lider mondial în furnizarea de software industrial, cu soluții utilizate în peste 100.000 de sit-uri, în companii din toate industriile. “Aveva are mai mult de 4.000 de oameni în echipă și procesează un volum de date uriaș. Din primii șase actori principali din zona de petrol și gaze, cinci utilizează soluții Aveva”, a spus Liviu Drăgoi, prezentând soluțiile companiei.

“Ce propunem noi este să lansăm proiectul cu pași mici și apoi să îl creștem pe măsură ce se dovedește viabilitatea acestei creșteri, până la soluții avansate de tip machine learning și inteligență artificială”. Majoritatea produselor Aveva au început migrarea către zona de cloud, cu o mutare a achiziției din CAPEX în OPEX, pe bază de abonament. Un avantaj suplimentar este că migrarea în cloud oferă un acces facil la baze de date cu mult mai relevante pentru aplicarea unor algoritmi de inteligență artificială eficienți.

Monitorizarea soluțiilor de tip SCADA implementate de Aveva arată o creștere de 10% a productivității. “Operatorii sunt de până la 5 ori mai conștienți de starea echipamentelor, iar costurile de engineering scad cu până la 50% pentru că odată definită, o anumită soluție poate fi ușor multiplicată”, a precizat Liviu Drăgoi.

Segmentul de prosuming, încă incipient în România, este o promisiune interesantă pentru ACE Industrial Software Solutions. “Ca distribuitor, nu poți avea prosumatori numeroși, fără să fii la curent, în format agregat, cu situația în timp real dintr-o anume zonă a rețelei”, a explicat Drăgoi.

EnergynomicsTalks este un nou produs editorial lansat de platforma de comunicare Energynomics pentru a încuraja continuarea dialogului profesional în comunitatea energetică din România în perioada stării de urgență și a restricțiilor impuse prin distanțarea socială.

Share.

Lasă un comentariu