La vară, prețul gazelor naturale se va înscrie în intervalul 70-72 de lei pe kWh (Buletinul trimestrial „Prețul Gazelor Naturale”, Vol III)

0

Datele din buletinul trimestrial “Prețul Gazelor Naturale”, volumul III, realizat de Asociația Energia Inteligentă, arată că Sfârșitul anului 2017 a adus o creștere semnificativă a prețului gazelor naturale pe bursă de gaze. Această creștere a apărut urmare a unor acțiuni persuasive de inducere la nivelul pieței a ideii de criză a gazelor în iarna 2017-2018 și de necesitate de creștere a prețului pe piața de gaze pentru a preveni această criză, apreciază Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Un astfel de semnal a atras atenția participanților din piață, care au intrat în panică și au determinat o escaladare a prețului gazelor în lunile decembrie 2017-ianuarie 2018. Iarna 2017-2018 a fost relativ ușoară, existând doar două episoade în care temperaturile au scăzut sub nivelurile minime normale. Aceste elemente au determinat ca după ianuarie 2018 să apară corecții la nivelul prețului gazelor naturale, acesta reintrând într-un trend similar celui din anul 2017. Prețul gazelor naturale a scăzut, față de nivelul maxim pe care l-a atins în luna ianuarie 2018, tendință care va continua și în lunile de vară.

Istoric și tendințe ale prețului gazelor în România

Analizând tranzacțiile desfășurate în perioada octombrie 2017-martie 2018, în cadrul platformelor puse la dispoziție de Bursa Română de Mărfuri (BRM), am determinat prețul mediu ponderat cu cantitățile de gaze achiziționate pe termen de o lună și livrare imediată pe piața angro și prețul gazelor naturale achiziționate în ultimele 12 luni cu livrare în luna respectivă, luând în considerare toate sursele de gaze care s-au tranzacționat pe BRM (intern, import, înmagazinare).

Se poate observa diferența mare care a apărut în prețul pe care l-au plătit cumpărătorii de gaze în lunile de dinaintea livrării pentru perioada decembrie 2017-ianuarie 2018 și diferența mică care a existat între cele două practici în afara lunilor decembrie 2017-ianuarie 2018. Remarcăm că sursa principală de gaze care s-a tranzacționat pe bursă au fost gazele din producția internă curentă.

Analizând tranzacțiile desfășurate prin intermediul BRM în această perioadă se observă că prețul gazelor plătite pentru achiziții zilnice (2-3 zile) a fost cu 14,6% mai mare decât prețul mediu ponderat al gazelor achiziționate și livrate în luna respectiva. Diferența dintre gazele achiziționate în luna respectivă și gazele achiziționate la vârf de consum este de două ori mai mare decât diferența care se înregistra în iarna anului 2017. Această arată riscurile lipsei unui Cod de Rețea care să descurajeze specula și modul rapid în care speculanții au învățat să profite de situațiile de criză.

5Analizând prețul gazelor ofertate pe piața angro prin intermediul platformelor de tranzacționare ale BRM cu livrare în lunile octombrie-decembrie 2017 și ianuarie-martie 2018, am estimat o tendință de scădere a prețului gazelor din producția curentă pe piața angro cu livrare lunară. Prețul gazelor în perioada de vară va înregistra scăderi față de prețul cu care gazele s-au tranzacționat în perioada de iarnă, dar nu va coborî sub prețul înregistrat în sezonul cald al anului 2017.

Istoric și tendințe ale prețului gazelor în lume

Analizând tendințele pe plan mondial ale prețului gazelor naturale, se desprinde tendința de ușoară scădere a prețului gazelor naturale pe perioada verii. Bursa CEGH din Viena, cea mai apropiată bursă de gaze din Europa de România, prezintă o scădere cu circa 1% a prețului gazelor naturale față de primul trimestru din 2018, conform contractelor futures, clienții așteptându-se ca aceste gaze să fie tranzacționate pe perioada caldă cu 86-87 lei/MWh. Experiența anilor trecuți permit folosirea acestui preț ca reper pentru prețul gazelor din Federația Rusă vândute în Europa Centrală și de Est.

Analizând istoricul prețului gazelor naturale din SUA în primul trimestru din 2018 se poate observa creșterea semnificativă din cursul lunii ianuarie 2018, când SUA s-au confruntat cu temperaturi extrem de scăzute. Informațiile prezentate de Energy Information Administration arată o tendință de creștere a prețului gazelor în SUA și în sezonul cald cu circa 1% față de prețul din primăvară.

Prognoza meteo

Potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie, în luna aprilie 2018 vom avea temperaturi mai scăzute decât nivelul normal al temperaturilor pentru această perioadă, urmând că regimul termic din lunile mai-iunie să fie normal.

a

Buletinul “Prețul Gazelor Naturale” este realizat de Asociația Energia Inteligentăenergynomics.ro vă pune la dispiziție informațiile esențiale din Volumul I și Volumul II.

Share.

Lasă un comentariu