La Marea Neagră, energia se maturizează în grabă (EBc, 11 iunie)

3

La doar câțiva ani după ce a luat startul pe piața națională, energia regenerabilă este forțată să dea proba maturității. Retragerea abruptă a susținerii din partea autorităților obligă producătorii de energie din resurse eoliene și solare să se adapteze din mers, cu suferințe, costuri și riscuri considerabile.

Situația nu putea fi mai diferită astăzi, față de cea din urmă cu 5 ani, consideră Cătălina Dragomir, Managing Director la Vestas CEU România. Piața a fost construită prin intermediul conceptului legislativ, care au dirijat investițiile în Dobrogea, susține liderul local al Vestas, care încă lucrează la instalări de turbine eoliene în zonă, pentru parcuri care vor fi date în folosință în acest an. Până acum, din cei peste 1.000 de MW instalați de Vestas în România, peste 80% sunt în Dobrogea, susține Cătălina Dragomir.

Dezvoltarea fulminantă a sectorului de regenerabile nu a adus doar probleme pentru rezistența Sectorului Electroenergetic Național (SEN), din pricina intermitenței producției. Potrivit directorului local al Vestas, un investitor a trebuit să completeze construcția parcului cu lucrări de întărire a rețelei de transport, precum amplasarea de stații și substații. În plus, așa cum a reieșit din discuții, Transelectrica are capacitatea de a bloca accesul unui producător la rețea pe marginea calculelor de injecție în rețea, iar un parc eolian poate funcționa doar parțial, dacă e nevoie.

Potrivit Cătălinei Dragomir, structurarea pieței a început de la marile companii de utilități, împinse de mirajul creării unui mix de energie care să le dea avantaje competitive în fața unui producător pe o singură resursă. Acum, potențialul de noi activități productive este redus, dar România este deja exportator de expertiză în domeniul regenerabil, în chestiuni tehnice, juridice și financiare. Republica Moldova și Ucraina sunt ținte potențiale pentru companiile care găsesc mai puține oportunități de dezvoltare în țară.

Pentru industria de regenerabile, maturizarea înseamnă și un accent suplimentar pus pe activitățile de servicii, menite să crească performanțele în producerea, întreținerea, monitorizarea și distribuția electricității.

Este, de altfel, zona unde cererea se menține ridicată, iar concurența va crește, estimează mulți dintre profesioniștii care au participat la Energy Breakfast Club – Energie la Marea Neagră. Evenimentul a reunit pe 11 iunie în jur de 50 de specialiști din domeniul energetic, din consultanță, avocatură și finanțe, care au schimbat opinii și cărți de vizită, la hotel Vega, din Mamaia.

Au asistat la prezentări și au participat la discuții reprezentanți ai companiilor Aggreko, Agility Logistics, Alconex, Ambasada Federatiei Ruse, Atlas Copco Romania, CEC Bank, CEC Bank, Certification International Romania, Chevron Romania Exploration and Production, CMS Cameron McKenna, Emerson SRL – Ridge Tool Division, Eneria, Eolenvest, Flash Lighting Services, Garanti Bank, Liebherr Romania, Marine OffShore Consultans, Marsh Romania, Mazars Romania SRL, OMV Petrom, Ridgewood Advisors, Serban & Musneci, SGS Romania, SIVECO, Sterling Resources (Midia Resources SRL), Suszi Industrial, WSB Service SRL.

Promisiuni offshore

Varinia Radu, partener în echipa globală a CMS Cameron Mckenna dedicată industriei energetice, a propus o trecere în revistă a industriei de petrol și gaze din offshore-ul românesc. Cu 10 licențe active și 13 companii implicate în operațiunile de explorare, sectorul românesc al platoului continental al Mării Negre se bucură în prezent de un interes considerabil.

În lunile următoare se vor fora patru puțuri de explorare în patru dintre perimetrele concesionate. ANRM a anunțat că pregătește lansarea rundei 11 pentru licitarea a peste 30 de perimetre dintre care opt sunt localizate în Zona Economică Exclusivă a României la Marea Neagră.

Unul dintre argumentele care încurajează investițiile de acest tip ține de liberalizarea prețurilor la gaze naturale și de pașii făcuți de România către instituirea unei piețe de tranzacționare a gazelor naturale.

În lipsa intervențiilor administrative, companiile vor putea miza pe calcule economice pentru a estima perspectivele de recuperare a investițiilor.În plus, contextul geopolitic a mutat brusc atenția și susținerea politică înspre proiectele de explorare și producție la Marea Neagră.

Servicii complete de închiriere pentru industria energetică

Marius Cristescu, Rental Manager pentru Romania, Bulgaria și Serbia, a prezentat câteva dintre soluțiile Atlas Copco pentru industria offshore: aer comprimat și soluții OEM, generatoare portabile, pompe submersibile etc. Atlas Copco este lider de piață la nivel mondial în închirierea de echipamente pentru sectorul energetic, industria minieră și de foraj.

Unul dintre exemplele prezentate s-a referit la soluția Atlas Copco pentru uscarea (dewatering) unei conducte din Marea Nordului, operațiune care a implicat compresoare de mare presiune, un generator de azot și un booster, pentru furnizarea de presiuni suplimentare.

Despre eveniment

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Din postura de gazdă, începând cu ora 09.00, energynomics.ro pune la dispoziție moderatorul și cafeaua, propune tema și lansează invitațiile către speakeri.

Aceștia sunt selectați dintre cei mai buni cunoscători ai tematicii și devin responsabili cu provocările intelectuale și organizarea ideilor. Prezentările nu depășesc 45 de minute și se doresc a fi puncte de pornire pentru dinamice schimburi de idei și perspective.

Clubul se închide la ora 12.

Participare

Accesul la Energy Breakfast Club este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne poți scrie la office@energynomics.ro pentru a solicita o invitație sau pentru a ne propune o temă!

Share.