Acasă » Petrol și Gaze » Iohannis cere accelerarea proiectelor de interconectare pan-europene

Iohannis cere accelerarea proiectelor de interconectare pan-europene

19 septembrie 2018
Explorare și producție
energynomics

Lista de proiecte prioritare de interconectare prezentată în cadrul Summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări este „un semnal politic la cel mai înalt nivel”, a afirmat Klaus Iohannis, marţi, în cadrul unei declaraţii de presă la Cotroceni.

Şeful statului a susţinut o declaraţie comună alături de preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, de premierul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, şi de secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, Rick Perry.

„Asumarea de către România a Summit-ului de la Bucureşti a avut ca argument principal potenţialul acestei Iniţiative de a se adresa nevoii reale a celor 12 state participante de dezvoltare economică şi de interconectare regională în vederea atingerii convergenţei cu Europa de Vest”, a spus şeful statului, citat de Agerpres.

El a adăugat că înalţii oficiali prezenţi luni şi marţi la eveniment au adoptat „o declaraţie comună care stipulează principiile fundamentale ce stau la baza Iniţiativei celor Trei Mări şi obiectivele concrete vizate de această platformă”.

„Avem acum o înţelegere comună cu privire la principalele obiective ale Iniţiativei, care sunt pro-dezvoltare economică în regiune, pro-Uniunea Europeană şi pro-legături transatlantice”, a punctat el. Domeniile de interes din cadrul summit-ului au fost transport, energie şi digital.

Aspectul proeuropean, a mai spus şeful statului, este subliniat de prezenţa la summit a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Mă bucură faptul că domnul Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a acceptat să fie astăzi alături de noi”, a punctat Iohannis. El a adăugat că un alt obiectiv al summit-ului este şi „consolidarea legăturilor transatlantice”. Prezenţa economică a SUA în regiune este un catalizator pentru cooperarea în zonă”, a spus el.

Iohannis a vorbit şi despre Forumul de Afaceri legat de summit. „Mă bucur că succesul acestui eveniment a determinat decizia de a fi organizat regulat, preferabil anual”, a arătat el.

Potrivit declaraţiei comune în urma summit-ului, ar urma „paşi concreţi în crearea fondului de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări”.

Totodată, declaraţia are în vedere „exprimarea sprijinului politic pentru o listă regională de proiecte prioritare de interconectare – energie, transport şi digital”, a afirmat Iohannis.

Lista de proiecte a fost stabilită, a spus el, „pe baza contribuţiilor statelor participante la Iniţiativă”.

Cele şase proiecte româneşti propuse, a mai afirmat Iohannis, „au fost aprobate de Guvernul României cu consultarea Administraţiei Prezidenţiale”. „Această listă nu este a preşedinţilor ţărilor participante, ci reprezintă contribuţia guvernelor ţărilor noastre”, a punctat el.

De asemenea, el a vorbit despre semnificaţia acestei liste de proiecte.

„Prin această listă dăm un semnal politic la cel mai înalt nivel investitorilor în ceea ce priveşte proiectele majore de interconectare pe care ţările noastre le consideră prioritate”, a evidenţiat Iohannis.

Totodată, în urma summit-ului, a fost luată decizia de a accepta Germania ca stat partener la iniţiativă, a mai afirmat Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *