Acasă » Termo » Investiţie de aproape 275 mil. lei pentru reabilitarea sistemului de termoficare din Bucureşti

Investiţie de aproape 275 mil. lei pentru reabilitarea sistemului de termoficare din Bucureşti

Energynomics

Primăria Capitalei ar urma să investească aproape 275 de milioane de lei pentru reabilitarea sistemului de termoficare din Bucureşti, pe şapte loturi, pe o lungime de 31,6 kilometri, pe o durată de doi ani, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ce va avea loc joi.

Municipalitatea susţine că actualul sistem de transport şi distribuţie a energiei termice este într-o stare avansată de degradare, ceea ce duce la pierderi anuale de căldură de peste 1,4 milioane de Gcal, echivalentul a aproximativ 280 de milioane de lei la valoarea de producţie a căldurii şi pierderi anuale de apă de adaos de peste 10 milioane de tone, în timp ce numărul mare de avarii înregistrate crează întreruperi în furnizarea serviciului, potrivit News.ro.

„Pentru a putea asigura continuitatea şi calitatea prestării serviciului public de alimentare cu energie termică, în cadrul Strategiei de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din municipiul Bucureşti se prevede reabilitarea a 500 de kilometri de reţea a circuitului de transport căldură, reprezentând un traseu de 250 de kilometri şi totodată circa 60 la sută din întreaga reţea de transport, divizată în 67 de loturi. Înlocuirea ţevilor de va face folosind soluţia modernă a conductelor preizolate. Datorită necesităţii de a nu perturba infrastructura rutieră a oraşului ărin atacarea simultană a unui număr mare de loturi, întregul proiect a fost etapizat în trei faze de execuţie, cu finalizare globală în anul 2030”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate realizat de RADET şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi pentru obiectivul de investiţii.

Conform studiului de fezabilitate, prima etapă de reabilitare se va face pe şapte loturi, pe o lungime de 31,62 de kilometri. În urma reabilitării reţelei de transport agent termic pe această lungime, s-ar diminua pierderile de căldură cu aproximativ 100.000 de gigacalorii pe an, spune RADET. Întregul sistem de transport şi distribuţie a apei fierbinţi are o vechime de peste 40 de ani, din această cauză având loc avarii repetate, explică PMB.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *