Acasă » Electricitate » Intrarom finalizează un contract de contorizare inteligentă pentru Distribuţie Energie Oltenia

Intrarom finalizează un contract de contorizare inteligentă pentru Distribuţie Energie Oltenia

9 septembrie 2020
Electricitate
energynomics

Intrarom, subsidiară din România a Intracom Telecom Group, a finalizat în data de 18 august 2020, un contract pilot cu Distribuție Energie Oltenia, din cadrul CEZ România, operator de energie electrică ce acoperă șapte județe din regiunea Oltenia. Contractul a constat în furnizarea și instalarea unui subsistem de măsurare și transmitere a informației de la contoare inteligente mono și trifazate (SMT), concentratoare de date, precum și instalarea și punerea în funcțiune a acestui sistem.

Proiectul este parte integrantă din strategia CEZ Group de a investi în modernizarea sistemului de măsurare a energiei electrice, proces ce implică înlocuirea contoarelor de electricitate ale clienților din zonele menționate anterior cu contoare inteligente, ce vor fi incluse într-un sistem de contorizare inteligentă.

Mai exact, prin intermediul acest proiect pilot s-au furnizat 10.000 de contoare inteligente, filtre și concentratoare de date și servicii de instalare, configurare și integrare a acestora în sistemul informatic (MMDC) existent, testare și punere în funcțiune, implicând totodată toate lucrările aferente de șantier, precum și servicii de instruire a personalului, servicii de garanție și asistență tehnică. În cadrul acestui contract, Intrarom a cooperat cu cu doi subcontractori: ADD Grup Moldova și ADREM Invest.

Proiectul intitulat ”Sistem de măsurare și transmitere a datelor de la contoare, format din contoare inteligente monofazate sau trifazate și concentratoare de date“ este al doilea proiect pe care ADD Grup și Intrarom îl implementează la DEO. Primul a fost desfășurat în 2017 și a servit drept bază de lucru pentru DEO pentru a înțelege tehnologia și a alege direcția corectă în strategia de contorizare inteligentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *