Maşina electrică, digitalizarea şi telematica sunt tendinţele momentului (Frederic Banco, ALD Automotive)

Cu 11 ani de prezenţă pe piaţa de leasing operaţional în România, ALD Automotive este unul dintre pionierii şi principalii promotori ai beneficiilor acestui produs pe piaţa locală. Am discutat cu Frédéric Banco, care a preluat conducerea ALD Automotive, de la 1 septembrie 2016, cu obiectivul de a dezvolta în continuare atât activităţile comerciale ale companiei, cât și gama de produse și servicii.

Stimate domnule Frédéric Banco, cu fiecare an, leasingul operaţional devine tot mai cunoscut şi mai utilizat în România. În ce sectoare vedeţi în continuare potenţial de dezvoltare a leasingului operaţional?

frederic-banco-roLeasingul operaţional este într-adevăr o industrie care a dobândit deja o tradiţie atât aici, în România, cât şi la nivel internaţional. Procesul de creştere în acest sens a fost susţinut de companiile de profil, care, pe de-o parte şi-au dedicat eforturile şi resursele pentru consultanţa clienţilor şi care îşi adaptează în permanenţă portofoliul de produse şi servicii, astfel încât să răspundă cerinţelor personalizate ale acestora. Pe de altă parte, o contribuţie importantă au avut-o şi clienţii corporate care au demonstrat deschidere şi un nivel mare de receptivitate în ceea ce priveşte beneficiile pe care acest tip de serviciu îl oferă. În cazul lor vorbim totodată şi despre o „cultură” referitoare la managementul flotelor auto care a fost proiectată local de către centrele globale ale companiilor.

Cert este faptul că leasingul operaţional în România are în continuare potenţial de dezvoltare, mai ales în ceea ce priveşte segmentul clienţilor de tip IMM. Noi am lansat încă de anul trecut mai multe programe dedicate acestora, iar feedback-ul pe care l-am primit a fost unul deosebit de bun, din ceea ce am observat uitându-mă pe rezultate. Din acest punct de vedere, este însă nevoie de activităţi susţinute în vederea promovării avantajelor pe care leasingul operaţional le poate aduce proprietarilor acestor business-uri, care, într-un procent din ce în ce mai mare, încep să perceapă acest produs ca investiţie şi nu ca pe un cost. Avem în plan noi parteneriate dedicate acestei categorii de clienţi, care reprezintă sectoare mult mai diverse şi pentru care abordăm canale diferite de vânzare, dincolo de cele tradiţionale.

În general, piaţa din România urmează tendinţele manifestate deja pe alte pieţe. Care sunt evoluţiile de la nivel internaţional către care anticipaţi că se vor îndrepta şi clienţii la nivel local?

Piaţa de leasing operaţional din Romania este în permanentă dezvoltare și consolidare pentru atingerea potenţialului total, comparativ cu alte pieţe din regiune sau cu statele din Europa Vestică. În acelaşi timp, deschiderea faţă de trendurile internaţionale este deja de ceva timp vizibilă şi la noi, fiind unul dintre factorii care susţin creşterea constantă a acestui domeniu.

Unul dintre trendurile spre care ne îndreptăm se referă la tehnologiile electrice şi hibride. Ritmul de adopţie a acestora este impus pe de-o parte de reglementările Comisiei Europene, care a trasat nişte deziderate foarte clare la nivelul evoluţiei industriei automotive, însă este susţinut şi de aşteptările clienţilor companii internaţionale cu prezenţă locală, care au programe dedicate în vederea reducerii amprentei de carbon pe care o generează cu scopul protecţiei mediului înconjurător.

De altfel, aceasta este una dintre priorităţile ALD Automotive, protecţia mediului, ceea ce presupune pe de-o parte adoptarea tehnologiilor hibride şi electrice atunci când vorbim despre flotele auto, iar pe de altă parte implementarea unor acţiuni cum ar fi condusul defensiv şi ecologic care reduc costurile alocate combustibilului şi întreţinerii autovehiculelor. Suntem unul dintre pionierii în promovarea conceptului de „înverzire a flotei”, respectiv utilizarea mijloacelor de transport alternative, iar în acest sens ne bucurăm de expertiza consolidată pe care ALD Automotive o deţine la nivel global prin cele peste 9.700 de vehicule electrice şi cele peste 24.000 de hibride pe care le administrează în Europa. Clienţii locali păşesc spre trendul eco cu paşi mici, dar fermi, iar noi suntem aici să îi susţinem, astfel încât să beneficieze de cea mai bună experienţă indiferent de tipul de autovehicul pentru care optează.

Digitalizarea este, de asemenea, un trend internaţional care se regăseşte în toate domeniile, iar ALD Automotive s-a adaptat cu rapiditate la el pentru a le oferi clienţilor facilităţi şi tool-uri care să îi ajute să îşi eficientizeze activitatea şi toate operaţiunile legate de administrarea flotei. În sensul acesta am dezvoltat aplicaţii mobile şi platforme cu ajutorul cărora clienţii pot monitoriza şi gestiona în timp real unităţile pe care le administrează.

O altă direcţie de dezvoltare, care mi-aş dori să devină din ce în ce mai populară şi aici, este telematica, ale cărei beneficii sunt recunoscute la scară largă în alte state europene. Telematica are potenţialul de a genera o suită de schimbări favorabile pentru toţi actorii implicaţi în industria automotive, utilizatori şi manageri de flotă deopotrivă, un astfel de exemplu fiind reducerea costurilor şi îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii.

Dincolo de toate acestea, suntem conectaţi la cele mai recente trenduri internaţionale, precum serviciile de leasing operational pentru persoane fizice, fenomenul „car sharing”, care s-a lansat şi pe piaţa locală, alături de dezvoltarea unor soluţii de mobilitate din ce în ce mai complexe.

Ce poziţie ocupă în oferta ALD Automotive serviciile de leasing operaţional pe vehicule electrice și hibride? În ce măsură vă aşteptaţi ca acest tip de servicii să-şi crească ponderea în România?

ALD Automotive organizează periodic acţiuni dedicate creşterii ratei de adopţie a vehiculelor electrice şi hibride în rândul clienţilor săi. Cel mai recent dintre acestea a avut loc în luna iunie a acestui an şi s-a derulat în parteneriat cu Academia Titi Aur, ocazie cu care participanţii au putut testa cele mai noi modele de electrice şi hibride. Ediţia din acest an a fost cea de-a doua, iar receptivitatea clienţilor faţă de acest fel de acţiuni dedicate este pe un trend ascendent. Ne dorim să contribuim la îmbunătăţirea flotei clienţilor, ceea ce înseamnă o mai bună siguranţă a utilizatorilor şi limitarea consumului de carburant, deci implicit şi a emisiilor de CO2. În sensul acesta promovăm conceptul de „rightsizing” mai degrabă decât „downsizing”, adică alegerea modelelor auto din aceeași clasă dorită, însă cu o emisie mai mică de CO2. O altă iniţiativă este reprezentată de cursurile de condus defensiv și ecologic oferite clienţilor, în parteneriat cu Academia Titi Aur.

În ceea ce priveşte cifrele de la nivel local, în prima jumătate a anului, în România, s-au vândut doar 307 vehicule electrice şi hibride, în timp ce la nivel european, vorbim despre 300% mai multe unităţi vândute, respectiv 95.600. Din experienţa mea internaţională raportată la acest segment, pot afirma cu certitudine faptul că este nevoie de o susţinere consistentă din partea autorităţilor, respectiv de încurajarea fiscală a achiziţiei vehiculelor eco, dar şi de dezvoltarea infrastructurii staţiilor de încărcare. În acest sens, consider că publicarea ghidului de finanţare a Programului de dezvoltare a infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice şi hibrid este un prim pas şi sperăm să asistăm la o serie de schimbări pozitive în ceea ce priveşte rata de adopţie a trendului eco în automotive. Aceasta va fi susţinută negreşit şi de lansarea programului Rabla Plus prin care statul subvenţionează achiziţia de autovehicule electrice şi hibride cu sume între 5.000 de lei şi 20.000 de lei, în funcţie de caracteristicile modelului vizat.

Tehnologiile informatice şi digitalizarea sunt două elemente tot mai prezente în activitatea curentă nu doar a companiilor şi managerilor, dar şi în viaţa noastră de zi cu zi. În ce fel se fac simţite aceste tendinţe în administrarea flotelor auto?

Este cert faptul că nu putem ignora această tendinţă, şi mai mult decât atât, ALD Automotive are deja o experienţă considerabilă în ceea ce priveşte integrarea tehnologiilor informatice în modelul său de business, atât la nivel intern, cât şi pentru clienţi. Cu siguranţă, în tot ceea ce vom întreprinde de acum înainte, componenta de digital şi facilităţile asociate vor deţine o pondere din ce în ce mai mare.

—————————————-

Articolul integral poate fi citit în numărul din septembrie 2016 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești numărul următor (decembrie 2016), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at]energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție.

Share.

Lasă un comentariu