Cătălina Dragomir (RWEA): Suntem aici ca să contribuim activ la dezvoltarea României

La sfârşitul lunii aprilie, directorul general al Vestas CEU România, Cătălina Dragomir, a devenit președintele Consiliului Director al Asociației Române pentru Energie Eoliană – RWEA. Din noul Consiliu Director mai fac parte reprezentanți ai companiilor EDPR, CEZ Group, GDF Suez, Enel Green Power, Verbund, Crucea Wind/Steag, Monsson Group și AXPO, în vreme ce Sebastian Enache, Business Development Manager în grupul Monsson, a devenit vicepreședintele organizaţiei, iar Ionel David a fost confirmat în poziţia de director executiv.

Asociaţia Română pentru Energie Eoliană – RWEA este una dintre asociaţiile patronale cu vechime şi un profil public puternic în comunitatea energetică din RO. Recent au avut loc schimbări importante la nivelul conducerii. Care este miza acestor schimbări?

Nu este un secret pentru nimeni că industria eoliană a suferit un impact major în ultimii ani. Acest impact a fost resimţit la toate nivelurile, pe toate planurile, însă un lucru este cert. Companiile care au crezut în potenţialul acestei industrii în România şi care au investit bani, timp şi resurse, au ales să meargă mai departe şi să încerce o redresare a acestei industrii. Ne aflăm într-o nouă etapă care cere o nouă abordare, de aceea, primul pas a fost reorganizarea Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană. Am regândit structura, am votat un nou Consiliu Director şi am ales un Preşedinte care să reprezinte Asociaţia creând un echilibru între intereselor tuturor participanţilor în piaţă energiei eoliene. Este un semnal că vrem să mergem înainte, că ne dorim să fim un partener puternic de dialog cu autorităţile şi nu în ultimul rând, că reprezentăm vocea industriei la cel mai înalt nivel

Care sunt obiectivele principale ale asociaţiei? S-au schimbat acestea faţă de perioada anterioară? În ce fel?

Misiunea şi obiectivele RWEA sunt constante şi solide şi reprezintă un model de stabilitate pe care ni-l dorim să îl vedem mai clar şi din partea autorităţilor. Dorim să devenim o singură voce prin care să reprezentăm interesele membrilor, dar şi a industriei în sine. Trend-ul european este pro regenerabile şi România a dovedit că poate să se alinieze acestui drum. Drumul nu se termină în 2018; trebuie să privim, să acceptăm şi să ne adaptăm perspectivelor pe termen mediu şi lung. Vrem să devenim un partener de dialog cu autorităţile şi ne punem la dispoziţie întreagă expertiză pentru a ajută la stabilizarea mediului de afaceri în această industrie.

Câţi membri numără asociaţia în prezent şi ce pondere au aceştia în sectorul local de regenerabile?

De-a lungul anilor numărul membrilor a fluctuat în funcţie de impactul asupra industriei eoliene. Anul acesta numărăm peste 50 de membri şi ne dorim bineînţeles să atragem membri noi. Însă acest lucru depinde mult de cât de atractivă mai este azi industria eoliană pentru investiţii noi. Cei care existăm acum, activăm pentru că odată demarate investiţiile, acestea nu au putut fi oprite indiferent de modificările legislative. Au avut acestea un impact negativ? Cu siguranţă şi mesajele transmise în ultimii 2 ani de către participanţii din piaţă pe diferite canale de comunicare sunt o mărturie elocventă. Impactul negativ se vede în descreşterea dramatică a numărului şi a valorii investiţiilor noi. Industria aşteaptă şi solicită un cadru stabil, predictibil, aşteptăm strategia energetică şi suntem aici să ne oferim suportul şi să contribuim activ la dezvoltarea României.

Care sunt acţiunile concrete pe care le aveţi în plan pentru anul 2015?

În primul rând ne vom consolida poziţia în relaţia cu autorităţile. Vom comunica mai activ şi mai eficient şi vom încerca să atragem membri noi. O singură voce puternică, coerentă va fi capabilă să genereze un impact puternic pe termen lung.

Care sunt tendinţele pe care le identificaţi pentru sectorul regenerabile pentru anii viitori?

România este parte a UE şi, dacă ne uităm în jur, în toate ţările există schimbări şi abordări din perspective noi. Este foarte important să menţinem o piaţă predictibilă, stabilă şi funcţională. Trebuie să învăţăm din erorile sau sincopele apărute în alte ţări şi să evităm repetarea lor. Trebuie să urmăm modelele de succes şi să le implementăm ţinând cont de contextul local. Plecând de la aceste premise sunt convinsă că noua strategie energetică pe care o aşteptăm cu toţii va integra şi va oferi un cadru de dezvoltare coerentă a sectorului. România este încă „tânără” dacă o comparăm cu ţări în care această industrie reprezintă o continuă sursă de investiţii, creştere economică, dezvoltare tehnologică şi ocupaţională.

Share.

Despre Autor

Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al energynomics.ro din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare energynomics.ro: site-ul, revista, emisiunea TV și evenimentele proprii.

2 Comments

  1. EOLIENE.Cele prezentate sunt de mare interes si sunt convins ca vor avea un impact pozitiv in dezvoltarea unor ramuri specifice in Romania. Ne cunoastem de la intrunirile energynomics personal realizez eforturile de implementare a energiei eoliene in romania.Personal, fiind inginer automatist, acum multi ani am proiectat impreuna cu ICEMENERG, primul generator eolian experimental , la Babele-Bucegi, de 25 kW.In prezent, evolutiile sunt de admirat, cuplarea cu panouri fotovoltaice, toate in sisteme integrate de utilizare si comanda prin calculatoare.Tarile din Orientul Indepartat, Koreea de Sud, Taiwan, Japonia si altii,au realizari deosebite ,o colaborare cu acestia ar fi benefica pentru toti.

  2. Dumnezeule ce bataie de joc in eoliene! Au ajuns sa incaseze 35EUR/Mwh -adica mai nimic- de la 150EUR/Mwh in 2012. Le-au pus tot felul de reguli astfel incat majoritatea sunt in faliment. Ce draguta e domna Dragomir! In realitate toate lumea e distrusa.

Lasă un comentariu