Instanța aprobă opoziția unui creditor cu privire la insolvența CEH

0

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a repus pe rolul instanţei cererea de opoziţie la deschiderea procedurii de insolvenţă formulată de unul dintre creditorii Complexului Energetic Hunedoara (CEH), SC Gerom International SA. Termenul de judecată este 26 aprilie.

CA Alba Iulia a dispus repunerea pe rol și a discuţiei privind necesitatea conexării acestui dosar la celălalt dosar aflat pe rolul CA Alba Iulia privind insolvenţa CEH, scrie Agerpres.

În timp ce Gerom International contestă deschiderea insolvenței CEH, complexul hunedorean solicită instanței un alt administrator judiciar. Tribunalul Hunedoara a numit ca administrator judiciar pentru CEH Casa de Insolvenţă GMC SPRL.

Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvenţă a CEH, urmând ca de punerea în practică a acesteia să se ocupe compania craioveană GMC SPRL, decizie care a provocat proteste la cele patru mine de huilă în exploatare.

CEH are datorii totale de 1,5 miliarde de lei, potrivit administratorului judiciar, din care 1,2 miliarde de lei către Ministerul Finanţelor Publice.

Share.

Lasă un comentariu