Acasă » Electricitate » INS: România avea un excedent de 90 mil. euro în comerţul cu energie electrică, în primele 11 luni

INS: România avea un excedent de 90 mil. euro în comerţul cu energie electrică, în primele 11 luni

11 martie 2019
Electricitate
energynomics

România a exportat energie electrică în valoare de 210,6 milioane euro în primele 11 luni din 2018, în timp ce valoarea importurilor a fost de 120,8 milioane euro, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Valoarea exporturilor a scăzut în perioada menţionată cu 14,9%, în timp ce, în cazul importurilor, s-a înregistrat o diminuare de 34,8%, comparativ cu perioada ianuarie-noiembrie 2017, conform Agerpres.

În aceste condiţii, excedentul României în comerţul internaţional cu energie electrică s-a ridicat la 89,8 milioane euro.

În primele 11 luni din 2018, totalul exporturilor FOB ale României a fost de 63,128 miliarde euro, în creştere cu 8,6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar importurile CIF au însumat 76,545 miliarde euro (plus 10,1%).

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *