INS: Managerii IMM-urilor se aşteaptă la reducerea cu cel puțin 50% a activităţii

0

Întreprinderile mici şi mijlocii vor fi cele mai afectate de pandemia de coronavirus, iar managerii lor au estimat ca principal risc reducerea cu peste 50% a activităţii sau chiar închiderea ei, informează Institutul Naţional de Statistică, după ce a desfăşurat o anchetă privind evoluţia activităţii economice.

“În vederea măsurării impactului SARS-Cov.2, INS a realizat o anchetă ad-hoc care s-a desfăşurat în perioada 17-19 martie 2020 referitoare la estimarea evoluţiei activităţii şi a numărului de salariaţi pentru perioadele 17/19 – 31 martie şi 1 – 30 aprilie 2020. Managerii întreprinderilor au fost întrebaţi asupra percepţiei privind evoluţia activităţii economice, respectiv dacă vor considera că activitatea se va restrânge cu până la 25%, între 25-50%, peste 50% sau se va închide, dar şi dacă activitatea nu se va restrânge sau chiar ar putea creşte. Având în vedere incertitudinea evoluţiei SARS-Cov.2, managerii au avut posibilitatea de a opta pentru versiunea de răspuns ‘nu pot estima'”, se arată într-un comunicat al INS citat de Agerpres.

Din analiza răspunsurilor, unul din cinci manageri a menţionat că până la sfârşitul lunii martie activitatea ar putea scădea cu până la 25%. Trei sferturi dintre managerii care au menţionat că activitatea va creşte sunt din sectorul comerţ cu amănuntul.

Referitor la evoluţia activităţii din cursul lunii aprilie 2020, gradul de incertitudine creşte, astfel peste 48% dintre respondenţi au menţionat că nu pot estima cum va evolua activitatea economică. Ponderea managerilor care au estimat că activitatea nu se va restrânge în cursul lunii aprilie s-a redus la jumătate din valoarea lunii martie.

În industrie, circa o treime dintre respondenţii care au menţionat că activitatea se va restrânge în cursul lunii aprilie au apreciat că activitatea ar putea fi redusă între 25% şi 50%.

Conform INS, cele mai afectate vor fi întreprinderile mici şi mijlocii ai căror manageri au estimat ca principal risc reducerea cu peste 50% sau chiar închiderea activităţii.

Share.

Lasă un comentariu