Acasă » Interes general » INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 4,3% în primele două luni

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 4,3% în primele două luni

15 aprilie 2020
Interes general
Energynomics

Afacerile din industrie s-au majorat cu 4,3%, în primele două luni din 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a rezultatelor înregistrate în industriile extractivă şi prelucrătoare, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), conform Agerpres.

Conform statisticii, pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de uz curent (+10,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+8,9%), industria bunurilor de capital (+4,2%) şi industria bunurilor intermediare (+3,0%). În schimb, industria energetică a scăzut cu 4,4%.

În intervalul ianuarie – februarie 2020, industria extractivă a crescut 18%, în timp ce industria prelucrătoare a înregistrat un salt de 5,1%. Datele INS relevă, totodată, că, în februarie cifra de afaceri din industrie a crescut pe ansamblu cu 2,6%, în comparaţie cu aceeaşi lună din 2019, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (+3,4%). În schimb, industria extractivă a scăzut cu 20,6%.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *