Acasă » Petrol și Gaze » Importurile de gaze au crescut de peste două ori pe fondul prețului mic al importurilor

Importurile de gaze au crescut de peste două ori pe fondul prețului mic al importurilor

energynomics

România a importat, în perioada ianuarie – aprilie 2017, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 542.100 tone echivalent petrol (tep), cu 251,1% (387.700 tep) mai mult față de perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

Creșterea importurilor a fost determinată de o scădere a prețurilor externe, deși și producția internă a crescut ușor. Producția internă de gaze naturale a totalizat, în primele patru luni ale acestui an, 2,78 milioane tep, fiind cu 2,3% (63.500 tep) peste cea din aceeași perioadă din 2016.

Conform proiectului Strategiei Energetice a României, publicat pe site-ul ministerului de resort, producția anuală de gaze naturale este de așteptat să scadă ușor, până la o medie de 9-10 miliarde metri cubi pentru perioada 2016 — 2030, precizează Agerpres. Documentul menționează că producția de gaze naturale va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producției din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 și la 65 TWh în 2050. Scenariile de preț mic prevăd o scădere către zero a producției de gaze începând cu 2045.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *