Iancu: Furnizorii de gaze vor plăti o taxă pe veniturile suplimentare din liberalizare

0

Furnizorii de gaze vor vira către bugetul statului o taxă din veniturile suplimentare obţinute odată cu liberalizarea pieţei, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, conform Agerpres.

Aceasta în contextul în care, de la 1 iulie, piaţa gazelor va fi complet liberalizată. Marii furnizori, E.ON şi Engie, au trimis clienţilor lor oferte la preţurile care erau în vigoare şi până acum, în timp ce ministrul de resort, Virgil Popescu, susţine că facturile ar trebui să scadă cu 10-15%.

Pe bursă, cotaţiile gazelor cu livrare în a doua jumătate a anului au scăzut la circa 30-40 de lei pe MWh, faţă de 68 de lei, cât era preţul reglementat până acum.

“Liberalizarea este un proces ireversibil. Dar trebuie să fim conştienţi că o piaţă liberă nu este liberă de reguli, o piaţă liberă fără reguli este un dezastru pentru consumatori. Iată că preţul gazelor naturale s-a prăbuşit la cotaţii pe care nu le-a bănuit nimeni, iar dacă de la 68 de lei la Viena la ei s-a dus la 20 de lei şi la noi la 30 de lei, de la 30 la 68 sunt 38 de lei, ceea ce ar trebui să se resimtă în preţul consumatorului”, a spus Iancu.

Potrivit acestuia, Comisia pentru industrii a decis marţi introducerea în Legea energiei a unei taxe suplimentare, astfel încât furnizorii să vireze la bugetul de stat veniturile suplimentare.

“Acum această diferenţă este preluată de furnizori, care au trimis consumatorilor o scrisoare spunând ‘vă păstrăm preţul’. Nu este o atitudine responsabilă, dar poţi să te aştepţi într-o piaţă fără reguli la etică, la morală? Exclus. Atunci ce trebuie să facem? Trebuie să creăm o regulă, iar regula se numeşte ‘windfall tax’, adică o sumă care îţi vine din vânt, din cer, nu ai făcut tu nimic ca să beneficiezi de ea. Atunci această taxă noi am introdus-o ieri în lege şi spune că la preţul pe care un furnizor îl plăteşte producătorului îi lăsăm marja lui de furnizare, dar majorată, iar diferenţa în totalitate se preia prin această taxă în bugetul de stat pentru consumatorul vulnerabil”, a susţinut parlamentarul.

Share.

Lasă un comentariu