Acasă » Electricitate » Hidroelectrica plătește la termen impozite în valoare de 223 de milioane de lei

Hidroelectrica plătește la termen impozite în valoare de 223 de milioane de lei

26 martie 2020
Electricitate
energynomics

Managementul Hidroelectrica a luat decizia de a plăti la termen sarcinile fiscale ce revin companiei și de nu a face uz de posibilitatea de amânare a achitării acestora în contextul problemelor generate de COVID-19, a anunțat compania.

Astfel, la data de 25 martie compania a achitat către bugetul de stat suma de 189 de milioane lei reprezentând impozit pe profit și TVA, urmând ca până la data de 31 martie să plătească taxe și impozite locale în valoare de 34 milioane de lei.

”Este o decizie pe care am luat-o pentru a sprijini autoritățile centrale și locale în efortul de limitare și combatere a COVID-19. Suntem conștienți că este nevoie de un efort financiar semnificativ pe care statul Român îl face pentru cetățenii săi și considerăm că și noi, la rândul nostru trebuie să ne alăturăm acestui demers. Este un moment în care toate companiile cu forță financiară, așa cum este și Hidroelectrica, trebuie să arate solidaritate. Oricât de tentante ar putea părea facilitățile și înlesnirile fiscale oferite în aceste zile, noi, cei care avem posibilitatea de a ne plăti îndatoririle trebuie să o facem, din spirit de responsabilitate socială.

Banii noștri merg acolo unde este nevoie de ei: către acțiunile de vindecare a celor bolnavi, către protejarea celor vulnerabili și către păstrarea vie a economiei românești”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Hidroelectrica este una dintre cele mai profitabile companii ale sectorului energetic românesc și unul dintre cei mai importanți contributori la bugetul de stat al României. Hidroelectrica a înregistrat în anul 2018 un profit net de 1.939 milioane lei raportat la o cifra de afaceri de 4.261 milioane lei.

Pentru anul 2019, Hidroelectrica estimează o cifră de afaceri de 4.149 milioane lei și un profit net de 1.334 milioane lei. La aceste valori se estimează că societatea va distribui dividende către Statul Român în suma de 867 milioane lei, cu un procent de distribuire de 90% din profitul net distribuibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *