Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Havrileţ: GDF Suez a recuperat deja prin tarifare 290 de milioane de lei

Havrileţ: GDF Suez a recuperat deja prin tarifare 290 de milioane de lei

6 mai 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, susţine că suma câştigată la Curtea de Apel ca despăgubire împotriva ANRE de către GDF Suez a fost deja recuperată prin tarife.

„Atât E.ON cât şi GDF Suez au avut de recuperat prin tariful reglementat al gazelor costuri de circa 600 de milioane de lei din perioada 2008-2012. Când am venit la conducerea ANRE în 2012, am acordat o majorare de tarif de circa 5% pentru populaţie şi 10% pentru companii, astfel încât distribuitorii să-şi recupereze costurile. Acestea au provenit în special din importuri suplimentare de gaze faţă de ce a fost recunoscut în tarif, la preţuri foarte ridicate, care au variat între 380 şi 590 de dolari mia de metri cubi. În 2012 existau procesele deschise împotriva ANRE pe această speţă”, a declarat Havrileţ, citat de Bursa.

El a menţionat că, la această dată, prejudiciul este recuperat integral prin tarifele majorate percepute de GDF, motiv pentru care ANRE va face recurs la Înalta Curte împotriva deciziei Curţii de Apel. Practic, reglementatorul doreşte ca instanţa să recunoască faptul că cele 291 milioane de lei au fost recuperate deja de distribuitor.

Niculae Havrileţ a mai spus că şi E.ON mai are o mică parte de recuperat din aceste costuri, în urma majorărilor primite de la ANRE în 2012, procesul cu acest distribuitor fiind încă în derulare.

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a fost obligată, printr-o decizie a Curții de Apel București din data de 24 aprilie, să plătească GDF Suez despăgubiri de 291,39 milioane de lei, însă reprezentanții autorității au anunțat că vor formula recurs împotriva acestei hotărâri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *