Acasă » Interes general » Macroeconomie » Harley-Davidson scoate la testat motocicleta electrică. Va avea succes?

Harley-Davidson scoate la testat motocicleta electrică. Va avea succes?

20 iunie 2014
Electricitate
energynomics

Harley-Davidson Inc (HOG), are în vedere un „porc” verde: compania americană scoate la testat ultimul său model, de data aceasta electric.

Producatorul de motociclete, ale cărui „crucișătoare de autostradă” sunt pe cât de zgomotoase, pe atât de puternice, va scoate la testat 22 de motociclete electrice în cadrul unui turneu american ce începe saptămâna viitoare, pentru a afla reacțiile vizavi de noul bike-concept ecologic.

În funcție de feedback-ul obţinut, Harley-urile lipsite de evacuare ar putea să iasă sau nu din centrele de cercetare şi dezvoltare, a declarat Mark-Hans Richer, director de marketing al companiei din Milwaukee, conform Bloomberg.

„Este modul în care ne-am dori să fie explorat un produs, prin ochii clienților noștri”, a declarat el într-un interviu.

„Nu am putut imagina acest produs așezat pe o placă turnantă la un spectacol cu ​​modele şi broșuri. Acesta trebuia să fie ceva real, ceva cu care clienții ar putea avea o experiență proprie.”

Două flote de prototipuri vor fi oferite demonstrativ în mai mult de 30 de orașe incepând cu 24 iunie când caravana va debuta în New York, a declarat compania.

Oamenii vor fi în măsură să ia motorul pentru o plimbare sau să-l testeze la un simulator, a spus Richer. Turneul va continua anul viitor în mai multe orașe din SUA, precum și în Europa și Canada.

În timp ce Richer a refuzat sa comenteze pe marginea puterii noilor modele, sau a autonomiei, el a menţionat că sunetul Harley se păstrează . Spre deosebire de zgomotul clasic, este „pe un ton înalt, însă suficient de puternic „, a spus el.

Dacă Harley devine „verde”, acesta va concura cu o mână de companii, inclusiv Brammo Inc și Zero Motorcycles Inc. Vânzările de motociclete electrice globale este de așteptat să crească ușor, potrivit unui raport al Navigant Research, la 1,4 milioane anual în 2023, de la 1,2 milioane în acest an.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *