Acasă » Interes general » Grupul TeraPlast, cu 100% capital românesc, își lansează divizia de reciclare

Grupul TeraPlast, cu 100% capital românesc, își lansează divizia de reciclare

2 aprilie 2019
Interes general
energynomics

Bogdan Tudorache

Grupul TeraPlast – cel mai mare producător de materiale de construcții cu capital românesc – anunță compania specializată în reciclare: TeraPlast Recycling, în urma desprinderii din TeraPlast SA a liniei de business reciclare. Acest pas vine ca urmare a necesității de a privi reciclarea ca business independent.

„În Europa, piața deșeurilor de PVC rigid reciclat la nivelul anului 2018 a fost de 480.000 de tone, în contextul în care maxim 20% din acest tip de deșeuri se reciclează. Asta înseamnă că peste 2 milioane de tone, adică 2 miliarde de kilograme, au rămas în natură. Produsele din PVC rigid au o durată de viață cuprinsă între 30 și 50 de ani în funcție de aplicație. Astfel, este ușor să estimăm unde vom ajunge în următorii 10 ani dacă nu luăm măsuri concrete în ceea ce privește reciclarea. În acest context, TeraPlast Recycling este răspunsul la o necesitate la nivel european și o cale prin care România face pași importanți în domeniu. Compania se poziționează pe locul 1 în România și în top 10 reciclatori de PVC rigid din Europa, după capacitatea de procesare de 12.000 tone anual”, a declarat Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Gestionarea impactului pe care activitatea TeraPlast îl are asupra mediului face parte din politica de guvernanță corporativă a companiei, aceasta făcând pași importanți în reducerea amprentei de carbon, prin eficientizare energetică și creșterea cantității de materiale pe care le reciclează.

„Promovăm importanța reciclării PVC-ului rigid, atât post-industrial, cât și post-consum și ne-ar plăcea să vedem că inițiativa noastră va inspira mediul de afaceri autohton în această direcție. Valoarea transferului liniei de business este de 4,8 milioane de euro”, a adăugat Dorel Goia.

Deșeurile sunt procesate folosind tehnologii și facilități avansate de reciclare, cu utilaje de ultimă generaţie achiziţionate de la producători de profil, din Germania și Italia. În perioada august 2018 – martie 2019, secția de reciclare, devenită acum TeraPlast Recycling, a avut o medie lunară procesată de 650 tone PVC rigid. Materialul reciclabil provine atât din producția proprie, cât și din achiziții. Astfel, anul trecut, 54% din materia primă procesată a provenit din Europa, din țări precum Olanda, Danemarca sau Italia și doar 46% din România.

„Suntem convinși că Ministerul Mediului își va îndeplini menirea și va introduce obligativitatea ca firmele de colectare să nu îngroape deșeurile din PVC rigid, ci să le vândă. Pentru TeraPlast este de preferat să cumpere din România, decât să plătească 2.000 de euro pentru un transport de 20 de tone din Olanda.” a mai precizat Goia.

Din perspectiva originii, 52% din totalul de deșeu din PVC rigid procesat în 2018 a fost post-consum, iar 48% a fost de origine post-industrială. Produsul rezultat este de calitate superioară datorită tehnologiei de care compania dispune și este disponibil spre comercializare către terți.

Prin această inițiativă, TeraPlast se aliniază misiunii sale de a oferi soluții eficiente pentru oameni și mediu, precum și bunelor practici europene de gestionare responsabilă a resurselor, prin dezvoltarea de soluții care implică utilizarea, în anumite proporții, de material reciclat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *