Acasă » Petrol și Gaze » Grupul MOL intră în domeniul materialelor compozite din plastic reciclat odată cu achiziţia Grupului Aurora

Grupul MOL intră în domeniul materialelor compozite din plastic reciclat odată cu achiziţia Grupului Aurora

15 aprilie 2019
Interes general
Energynomics

Grupul MOL a anunțat semnarea unui contract de vânzare-cumpărare privind achiziţia companiei Aurora, un fabricant de materiale compozite din plastic reciclat care deține unități de producţie situate în apropierea grupurilor de producători auto şi de reciclare a plasticului din Baden-Württemberg, Germania, a anunțat grupul maghiar.

Aurora este o companie germană de dimensiuni mijlocii, cu sediul în Neuenstein, care a adoptat un concept unic şi optimizat, bazat pe un circuit complet ce presupune colectarea reziduurilor de plastic industrial, re-măcinarea şi combinarea, devenind în final furnizor pentru industria auto şi pentru alte industrii. Portofoliul companiei este format în mare parte din mase plastice industriale şi compuşi de polipropilenă obţinuţi prin reciclare.

Datorită acestei investiții, MOL va putea oferi o gamă largă de compuşi de poliamidă, polipropilenă şi alţi compuși de înaltă calitate obţinuţi din materiale reciclate, completându-şi portofoliul actual de polipropilenă şi polietilenă virgine. Valorificând expertiza şi sistemul logistic în circuit ale Grupului Aurora, MOL le va permite clienţilor să obțină un conţinut de materiale reciclate mai ridicat în produsele finite, în mod eficient.

Unul dintre reperele Strategiei 2030 a Grupului MOL este extinderea lanţului valoric pe segmentul produselor petrochimice. Astfel, MOL intenţionează să investească aproximativ 4,5 miliarde USD în proiecte de dezvoltare a segmentelor de produse petrochimice şi chimice până la sfârşitul următorului deceniu. Combinarea şi reciclarea se numără printre principalele domenii definite în Strategia 2030 a Grupului MOL şi sectorul industriei auto este unul strategic în care atât MOL, cât şi Aurora au constatat o creştere tot mai mare a cererii de materiale reciclate.

Autor: Energynomics

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *