Acasă » Electricitate » Grupul Electrica a încheiat primul trimestru cu un profit net consolidat de 80 milioane lei

Grupul Electrica a încheiat primul trimestru cu un profit net consolidat de 80 milioane lei

14 mai 2020
Distribuţie
energynomics

Grupul Electrica a obţinut, în primul trimestru al anului 2020, un profit net consolidat de 80 milioane lei, înregistrând o creştere de 121 milioane lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, informează compania.

EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) consolidat a atins valoarea de 224 milioane lei, fiind mai mare cu 150 milioane lei faţă de valoarea din primele trei luni ale anului trecut.

„Creşterea EBITDA a fost generată, în principal, de segmentul de furnizare, care a înregistrat o majorare de 150 milioane lei faţă de nivelul T1 2019, îndeosebi pe seama costurilor mai reduse de achiziţie a energiei electrice, coroborat cu creşterea veniturilor”, se menţionează în comunicat.

Veniturile Grupului Electrica, în T1 2020, s-au ridicat la valoarea de 1,658 milioane lei, reprezentând o creştere de 4,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe segmentul de furnizare, veniturile au fost mai mari cu 5,4%, în contextul creşterii preţurilor de vânzare a energiei electrice pe piaţa cu amănuntul cu 4%, şi a majorării cantităţii furnizate cu 2%, dar şi a creşterii veniturilor din certificate verzi, acestea din urmă având impact neutru în marja de furnizare, precizează reprezentanţii companiei.

În ceea ce priveşte segmentul de distribuţie, veniturile au fost cu 3,2% mai mari, în principal ca efect al creşterii tarifelor de distribuţie, care a anulat impactul negativ al reducerii cantităţii de energie electrică distribuite.

„Rezultatele înregistrate de Grupul Electrica în primele trei luni ale acestui an sunt peste aşteptări în situaţia existentă. Începând cu finalul primului trimestru, ne-am confruntat cu o situaţie nemaiîntâlnită, dar pe care am reuşit să o gestionăm bine, reacţionând prompt şi făcând faţă unor provocări operaţionale fără precedent.

”În această perioadă dificilă, de constrângeri şi neajunsuri, am încercat să fim alături de comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea, oferind sprijin unităţilor medicale din prima linie pentru achiziţia de echipamente şi materiale igienico-sanitare vitale în gestionarea crizei COVID-19. Electrica a dovedit şi în această perioadă că rămâne unul dintre pilonii economiei, un Grup strategic, format din companii solide atât din punct de vedere operaţional, cât şi financiar, cu cash-flow stabil şi potenţial de menţinere a investiţiilor asumate”, a declarat Corina Popescu, directorul general al grupului, conform Agerpres.

Potrivit acesteia, creşterea de peste 200% a EBITDA faţă aceeaşi perioadă din 2019 este remarcabilă, iar sporirea veniturilor şi scăderea cheltuielilor sunt deja efectele implementării noii strategii, a proceselor de transformare şi de eficientizare la nivel de Grup.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *